Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. exigeant, lat. exigens)
1. care necesită multă grijă, stricteţe; pretenţios, sever; exiguu (1).
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. exigence, lat. exigentia)
1. faptul de a fi exigent; pretenţie, cerinţă; exiguitate.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. acceptabilité)
1. faptul de a fi acceptat, de a putea fi acceptat.
2. mulțimea de condiții care fac ceva acceptabil.
3. (lingvistică) însuşirea unui enunţ de a fi acceptabil; exigența ca o propoziție să nu fie nici agramaticală, nici asemantică.
4. (antonim) inacceptabilitate.
Parte de vorbire: s.
Origine: (auto1- + exigenţă)
1. exigenţă faţă de propria persoană.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. constructivisme)
1. orientare estetică, în artele plastice, literatură şi muzică, care concepe realitatea într-o viziune de forme geometrice, spaţiale, şi care luptă pentru puritatea şi simplitatea liniilor, pentru corelarea artei cu tehnica modernă.
2. curent în arhitectură care susţine că forma arhitecturală trebuie să fie expresia structurii constructive a clădirii.
3. concepţie care recunoaşte rolul activ, creator al gândirii în procesul cunoaşterii.
4. concepţie a şcolii intuiţioniste din filozofia matematicii potrivit căreia activitatea constructivă este baza exigenţei matematice.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. crasse)
1. care nu corespunde nici celor mai mici exigenţe.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. coulant)
1. cu care te poți înțelege ușor; indulgent, ușor acomodabil.
2. care dovedește amabilitate, dărnicie; generos, mărinimos.
3. (despre stil) ușor și natural; fluid, curgător.
4. (antonime) intransigent, exigent, rigid.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. exigence, lat. exigentia)
1. faptul de a fi exigent; pretenţie, cerinţă; exiguitate.