Dictionar

Rezultate principale (Exil,):

Exil

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. exil, lat. exilium)

1. pedeapsă constând în expulzarea unui condamnat de pe teritoriul statului sau al ţării al cărei cetăţean este; (p. ext.) plecare voluntară a cuiva din propria-i ţară; situaţia celui exilat.


Rezultate secundare (Exil,):

Autoexil

Parte de vorbire: s.
Origine: (auto1- + exil)

1. exil pe care şi-l impune cineva.


Exila

Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. exiler)

1. a trimite, a pleca în exil, a pedepsi cu trimiterea în exil.


Exilarh

Parte de vorbire: s.m.
Origine: (fr. exilarque)

1. şef politic al evreilor aflaţi în captivitatea babiloniană.


Exilat, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (exila)

1. condamnat la exil; aflat în exil.

2. (fig.) retras, izolat.


Autoexil

Parte de vorbire: s.
Origine: (auto1- + exil)

1. exil pe care şi-l impune cineva.


Deporta

Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. déporter, lat. deportare)

1. a trimite forţat pe cineva într-o regiune îndepărtată ca pedeapsă; a exila.


Deportat, -ă

Parte de vorbire: adj., s.m.f.
Origine: (după déporté)

1. (cel) care este trimis forțat într-o regiune îndepărtată, care se află în deportare; exilat, surghiunit.


Exil

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. exil, lat. exilium)

1. pedeapsă constând în expulzarea unui condamnat de pe teritoriul statului sau al ţării al cărei cetăţean este; (p. ext.) plecare voluntară a cuiva din propria-i ţară; situaţia celui exilat.


Exila

Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. exiler)

1. a trimite, a pleca în exil, a pedepsi cu trimiterea în exil.


Exilat, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (exila)

1. condamnat la exil; aflat în exil.

2. (fig.) retras, izolat.