OK
X
experimentat, -ă
Parte de vorbire:
adj.
Etimologie: (experimenta)
1.
care
posedă
multă
experiență,
priceput.
2.
care
a
trecut
prin
multe
încercări.
experimentație
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. expérimentation)
1.
experimentare.
2.
folosire
a
experiențelor
în
încercarea
științifică.
experimentațiune
Parte de vorbire:
s.f. (învechit)
Etimologie: (fr. expérimentation)
1.
acțiunea
de
a
experimenta,
de
a
încerca
ceva.
2.
experiment
provocat
pentru
a
observa
rezultatul
(sau
rezultatele).
3.
(științe
experimentale)
metodă
științifică
care
necesită
utilizarea
sistematică
a
experienței
pentru
a
verifica
ipotezele
propuse
și
a
dobândi
cunoștințe
pozitive.
4.
(var.)
experimentație.
experimentator, -oare
Parte de vorbire:
s.m.f.
Etimologie: (fr. expérimentateur)
1.
cel
care
face
experiențe
științifice.
2.
persoană
care
testează
ipotezele
prin
experimentare.
cash-flow
Parte de vorbire:
s.n.
Etimologie: (engl. cash flow)
1.
(finanțe)
diferența
dintre
încasările
și
plățile
curente
ale
unei
întreprinderi;
toate
mișcările
de
lichidități
de
intrare
sau
de
ieșire
experimentate
de
o
companie
într-o
anumită
perioadă.
experimentabil, -ă
Parte de vorbire:
adj.
Etimologie: (fr. expérimentable)
1.
care
poate
fi
experimentat.
inexperimentat, -ă
Parte de vorbire:
adj.
Etimologie: (fr. inexpérimenté)
1.
care
nu
are
experiență.
2.
încă
neexperimentat;
neîncercat.
probat, -ă
Parte de vorbire:
adj.
Etimologie: (v. proba)
1.
care
a
fost
dovedit;
arătat,
demonstrat,
evidențiat.
2.
care
a
fost
încercat,
verificat;
(înv.)
probăit.
3.
(prin
ext.;
despre
oameni)
experimentat.
4.
(anton.)
neprobat.
experimentațiune
Parte de vorbire:
s.f. (învechit)
Etimologie: (fr. expérimentation)
1.
acțiunea
de
a
experimenta,
de
a
încerca
ceva.
2.
experiment
provocat
pentru
a
observa
rezultatul
(sau
rezultatele).
3.
(științe
experimentale)
metodă
științifică
care
necesită
utilizarea
sistematică
a
experienței
pentru
a
verifica
ipotezele
propuse
și
a
dobândi
cunoștințe
pozitive.
4.
(var.)
experimentație.