Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. expert, lat. expertus)
1. adj. cu experiență, care are cunoștințe temeinice într-un anumit domeniu.
2. (inform.) sistem ~ = program de exploatare inteligentă a unei baze de date caracteristice unui domeniu de aplicație.
3. s. m. f. specialist într-un anumit domeniu.
4. persoană însărcinată să facă o expertiză.
Parte de vorbire: vb. tr.
Origine: (fr. expertiser)
1. a supune unei expertize.
2. (fig.) a examina cu atenție, insistență.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. expertise)
1. cercetare întreprinsă de un expert cu privire la o situaţie, la o problemă etc.
2. rezultatul constatărilor făcute; aport al unui expert.
3. ~ medicală = a) examinare a capacităţii de muncă a cuiva; b) consultaţie sau autopsie făcută de medicul legist.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. consolidation)
1. acțiunea de a (se) consolida; acțiunea de a face mai ferm, mai solid, mai stabil; rezultat al acestei acțiuni; consolidare.
2. operație prin care se mărește capacitatea de rezistență a unei clădiri, a unui edificiu, a unui zid etc.
3. comprimarea și întărirea terenului printr-un fenomen natural sau prin compactare; fixarea solurilor prin vegetație, drenaj etc.
4. termen folosit în expertiza medicală pentru a desemna că starea unui pacient sau a unei persoane vătămate este stabilizată, nu va mai varia în timp, și devine astfel posibilă evaluarea invalidității care rezultă din acest stadiu.
5. (finanțe) convertire a datoriei rambursabile a unui stat în datorie perpetuă, din care se poate reclama numai dobânda.
6. (științe juridice) reunire a unei proprietăți și a uzufructului.
7. (economie) fuziunea mai multor companii.
8. (med.) desemnează procesul prin care organismul repară oasele rupte.
10. (antonime) deconsolidare, slăbire, șubrezire.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. contre-expertise)
1. expertiză spre a verifica o expertiză anterioară.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. dispacheur, germ. Dispacheur)
1. expert care estimează cuantumul avariei şi al mărfurilor unei nave.
Parte de vorbire: s.m.f.
Origine: (fr. économiste, II. rus. ekonomist)
1. specialist în ştiinţele economice.
2. expert în economie, în special unul care studiază datele economice și extrage informații de nivel superior sau propune teorii.
3. II. adept al economismului.
Parte de vorbire: s.m.f.
Origine: (fr. élève)
1. copil sau tânăr care primește educație, învaţă într-o şcoală sau care urmează o formă de învăţământ mediu sau elementar.
2. discipol, adept, urmaş, învăţăcel al unui maestru, al unei şcoli literare, doctrine etc.
3. (antonime) cunoscător, expert.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. évaluateur)
1. expert autorizat pentru a stabili valoarea unei nave, a unei avarii sau pagube ori a unui obiect.