expertiza

Parte de vorbire:  vb. tr.  
Etimologie: (fr. expertiser)

1. a supune unei expertize.
2. (fig.) a examina cu atenție, insistență.

expertiză

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. expertise)

1. cercetare întreprinsă de un expert cu privire la o situație, la o problemă etc.
2. rezultatul constatărilor făcute; aport al unui expert.
3. ~ medicală = a) examinare a capacității de muncă a cuiva; b) consultație sau autopsie făcută de medicul legist.

contraexpertiză

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. contre-expertise)

1. expertiză spre a verifica o expertiză anterioară.

consolidație

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. consolidation)

1. acțiunea de a (se) consolida; acțiunea de a face mai ferm, mai solid, mai stabil; rezultat al acestei acțiuni; consolidare.
2. operație prin care se mărește capacitatea de rezistență a unei clădiri, a unui edificiu, a unui zid etc.
3. comprimarea și întărirea terenului printr-un fenomen natural sau prin compactare; fixarea solurilor prin vegetație, drenaj etc.
4. termen folosit în expertiza medicală pentru a desemna că starea unui pacient sau a unei persoane vătămate este stabilizată, nu va mai varia în timp, și devine astfel posibilă evaluarea invalidității care rezultă din acest stadiu.
5. (finanțe) convertire a datoriei rambursabile a unui stat în datorie perpetuă, din care se poate reclama numai dobânda.
6. (științe juridice) reunire a unei proprietăți și a uzufructului.
7. (economie) fuziunea mai multor companii.
8. (med.) desemnează procesul prin care organismul repară oasele rupte.
9. (var.) consolidațiune.
10. (antonime) deconsolidare, slăbire, șubrezire.

contraexpertiză

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. contre-expertise)

1. expertiză spre a verifica o expertiză anterioară.

expert, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. expert, lat. expertus)

1. adj. cu experiență, care are cunoștințe temeinice într-un anumit domeniu.
2. (inform.) sistem ~ = program de exploatare inteligentă a unei baze de date caracteristice unui domeniu de aplicație.
3. s. m. f. specialist într-un anumit domeniu.
4. persoană însărcinată să facă o expertiză.

terotehnologie

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (engl. terotechnology)

1. ramură a tehnologiei care include managementul, ingineria și expertiza financiară la instalarea și operarea eficientă și întreținerea echipamentelor și mașinilor; terotehnică.