extravaganţă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. extravagance)

1. manifestare, ţinută neobişnuită, bizară; excentricitate.

barochism

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (it. barocchismo, fr. baroquisme)

1. tendință artistică care se manifestă prin mișcare, tematică extravagantă, ornamentație excesivă, gustul efectelor teatrale și uluitoare; barocitate.

bizarerie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. bizarrerie)

1. ciudăţenie, extravaganţă; fantezie.

capriciu

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. caprice, it. capriccio)

1. dorinţă trecătoare, extravagantă; gust neobişnuit, ciudat; toană.
2. (muz.) piesă cu caracter capricios, de virtuozitate, de construcţie liberă.

donchihotism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. donquichottisme)

1. purtare extravagantă a unui om care urmăreşte scopuri irealizabile, pentru care desfăşoară un eroism steril, în luptă cu obstacole imaginare.

excentricitate

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. excentricité)

1. (mat.) însușirea unui punct de a nu fi în centrul unei figuri.
2. raport constant al distanțelor de la un punct al unei conice la focar și la directoarea corespunzătoare.
3. (tehn.) distanța dintre axele de rotație a două piese care au același centru.
4. asamblare defectuoasă a două piese coaxiale sau concentrice.
5. originalitate, extravaganță; excentrism.

excentrism

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (excentr/ic/ + -ism, cf. fr. excentrisme)

1. mod de a gândi, de a acționa sau de a vorbi care se îndepărtează de cel al oamenilor obișnuiți, de la „norma” socială; excentricitate, originalitate, extravaganță.