exuberant, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. exubérant, lat. exuberans)

1. care își manifestă sentimentele prin demonstrații exterioare, vii, excesive; expansiv.
2. abundent; luxuriant.

exuberanță

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. exubérance, lat. exuberantia)

1. însușirea de a fi exuberant; manifestare exuberantă.
2. bogăție, varietate.

babilonic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (germ. babylonisch)

1. babilonian.
2. uriaș, enorm, măreț, somptuos; (fig.) exuberant.

debordant, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. débordant)

1. care se revarsă.
2. (fig.) exuberant.

expansiune

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. expansion, lat. expansio)

1. creștere a volumului unui gaz, al unui sistem fizico-chimic; destindere, detentă.
2. extindere a dominației, a sferei de influență politică și economică a unei țări asupra altei țări.
3. (lingv.) procedeu prin care o unitate sintactică de nivel inferior este transformată într-o unitate de nivel superior; transformare a unei părți de propoziție în propoziție subordonată.
4. orice element adăugat unui enunț, care nu modifică raporturile și funcția elementelor preexistente.
5. (fig.) expansivitate, exuberanță, vioiciune; comunicativitate.

expansiv, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. expansif)

1. (om cu temperament) exuberant, comunicativ, vioi.

exuberanță

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. exubérance, lat. exuberantia)

1. însușirea de a fi exuberant; manifestare exuberantă.
2. bogăție, varietate.

Jugendstil

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (germ. Jugesndstil)

1. tendință, manieră neobarocă de la sfârșitul sec. XIX, care acorda o mare importanță efectelor decorative, cultivând cu predilecție exuberanța decorului vegetal, arabescul floral și raporturile de culoare alese arbitrar.