Rezultate principale (Fabulă,):
Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. fabuler)
1. a imagina, a povesti fapte, întâmplări fantastice.
Parte de vorbire: s.
Origine: (lat. fabula)
1. specie a genului epic, alegorică, (în versuri), în care sunt satirizate anumite moravuri și deprinderi, prin procedeul personificării animalelor sau lucrurilor.
2. scurtă narațiune la care participă animale personificate.
3. subiectul, textura unei scrieri literare.
4. povestire în care nu se poate deosebi realul de invenție, de născocire.
Rezultate secundare (Fabulă,):
Parte de vorbire: s.
Origine: (it. confabulare)
1. (glumeţ) a conversa, a pune la cale.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. fabulation, lat. fabulatio)
1. prezentare a unor fapte sau întâmplări imaginare drept reale sau posibile; (p. ext.) minciună.
3. afabulaţie.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. fabulateur, lat. fabulator)
1. referitor la fabulaţie; care fabulează.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (micro- + fabulă)
1. poveste alegorică foarte scurtă, cel mai adesea în versuri, care servește la ilustrarea unui adevăr moral; fabulă scurtă.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. affabulation, lat. affabulatio)
1. ansamblul faptelor, episoadelor care constituie acţiunea unei opere literare; fabulaţie (3).
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. confabulation, lat. confabulatio)
1. (glumeţ) conversaţie lungă şi intimă.
2. tulburare de memorie constând din reproducerea unor evenimente imaginare, bizare sau contradictorii.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. fabulateur, lat. fabulator)
1. referitor la fabulaţie; care fabulează.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. fabulation, lat. fabulatio)
1. prezentare a unor fapte sau întâmplări imaginare drept reale sau posibile; (p. ext.) minciună.
3. afabulaţie.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (micro- + fabulă)
1. poveste alegorică foarte scurtă, cel mai adesea în versuri, care servește la ilustrarea unui adevăr moral; fabulă scurtă.
Parte de vorbire: prefix
Origine: (lat., gr. mythos „povestire, legendă”)
1. „mit, legendă, fabulaţie, minciună”.