Dictionar

Faliment

Parte de vorbire: s.
Origine: (it. fallimento, germ. Falliment)

1. stare de insolvabilitate a unui comerciant sau bancher, a unei întreprinderi etc., recunoscută şi declarată de o instanţă judecătorească; bancrută.

2. (fig.) ruină, eşec total.

3. a da ~ = a nu izbuti într-o acţiune.


Falimenta

Parte de vorbire: vb.
Origine: (faliment)

1. a da faliment.

2. a face pe cineva dea faliment.


Falimentar, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (it. fallimentare)

1. în stare de faliment; insolvabil.

2. (fig.) prăbuşit, ruinat, distrus.


Bancruta

Parte de vorbire: vb. intr.
Origine: (germ. bankrottieren)

1. a suferi o bancrută; a nu-și mai putea face plățile (în calitate de comerciant, industriaș et cetera); a da faliment.

2. (var.) (reg.) a bancrota.


Bancrutar

Parte de vorbire: s.m.
Origine: (după fr. banqueroutier)

1. persoană care a dat faliment; falit; bancrut.

2. (var.) bancrutier.


Bancrută

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. banqueroute, it. bancarotta)

1. situaţie a unui comerciant falit, vinovat de rea administrare sau de fraudă; faliment.


Colaps 2

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. collapse)

1. prăbuşire a unei construcţii; (p. ext.) prăbuşire (economică etc.); ruină, faliment.

2. (tehn.) deformare, spargere a pereţilor.

3. dezlipire internă care poate surveni în timpul uscării lemnului.

4. ~ gravitaţional = prăbuşire gravitaţională.


Criză

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. crise)

1. manifestare violentă a contradicţiilor (economice, politice, ideologice, militare etc.).

2. ~ economică = fază a ciclului economic în care se formează un surplus relativ de mărfuri în raport cu capacitatea de cumpărare limitată a populaţiei, ceea ce duce la scăderea producţiei, la falimente, şomaj etc.; ~ energetică = fenomen complex care se manifestă prin insuficienţa resurselor energetice clasice.

3. moment critic, periculos şi decisiv; tulburare.

4. ~ de guvern = interval de timp care se scurge între demisia unui guvern şi formarea unui nou guvern.

5. lipsă acută.

6. tensiune, zbucium sufletesc, moment de grea încercare, de depresiune sufletească.

7. fază critică în evoluţia unei boli.


Curator

Parte de vorbire: s.m.
Origine: (fr. curateur, lat. curator)

1. persoană care exercită atribuţiile stabilite printr-o curatelă.

2. cel care lichidează o firmă falimentară.

3. administrator al unei case memoriale.

4. (var.) (înv.) curatore, (pop.) coratăr.