Dictionar

fals, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (lat. falsus, it. falso)

1. adj. care este contrar adevărului, mincinos, neîntemeiat.
2. care are numai aparența adevărului; contrafăcut, imitat; artificial.
3. (despre oameni) prefăcut, ipocrit.
4. (muz.) care sună contrar legilor armoniei.
5. s. n. neadevăr, contrafacere.
6. schimbare a adevărului într-un act, prin imitarea semnăturii; substituire de persoane etc.
 

fals; neadevărat (organ)

Parte de vorbire:  Traducere  
Etimologie:

1. LAT falsus; spurius; pseudo-; adulterinus
2. FR faux; fausse; pseudo-
3. EN pseudo-; false; spurious; untrue
4. DE falsch; pseudo-; unecht; scheinbar
5. RU лживый; ложный; псевдо-; фaлвшивый
6. HU ál, hamis (szerv)
 

falsa făinare a grâului

Parte de vorbire:  Traducere  
Etimologie:

1. LAT Sclerophthora macrospora
2. FR sclérosporose du blé
3. EN downy mildew of wheat
4. DE Sclerophthora macrospora- Hexenbesen bei Mais; Sklerosporose des Weizens
5. RU склероспориоз пшеницы; ложнaя мучнистaя росa пшеницы
6. HU búzaperonoszpóra
 

falset

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (it. falsetto)

1. sunet din registrul cel mai acut al vocii bărbătești; voce de cap.
2. executare falsă a unei piese muzicale.
3. în ~ = cu voce ascuțită.
 

falsetist

Parte de vorbire:  s.m.  
Etimologie: (cf. fr. falsettiste)

1. (muzică clasică) cântăreț cu timbru de falset; contratenor.
 

falsifica

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. falsifier, lat. falsificare)

1. a face un lucru să semene cu altul, cu intenția de a înșela; a contraface.
2. a denatura.
 

absurd, -ă

Parte de vorbire:  adj., s.  
Etimologie: (fr. absurde, lat. absurdus)

1. adj. care contrazice gândirea logică, legile naturii, bunul-simț.
2. s. n. ceea ce este absurd; absurditate; nonsens.
3. prin ~ = admițând un raționament fals.
4. (fil.) termen care desemnează ruptura totală dintre om și mediul său sociocultural, sentimentul generat de trăirea acestei rupturi.
 

academiza

Parte de vorbire:  vb. tr.  
Etimologie: (fr. académiser)

1. (arte) a da figurilor o poză academică (un caracter emfatic și fals).
 

adulterin, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. adultérin, lat. adulterinus)

1. (despre copii) născut dintr-un adulter.
2. (bot.; despre organe) fals, neadevărat.
 

anacronic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. anachronique)

1. care conține un anacronism; fals sau eronat în raport cu cronologia.
2. care reflectă o epocă trecută, care este nepotrivit cu obiceiurile sau ideile actuale.
3. (antonim) modern.
 

ANT-

Parte de vorbire:  prefix  
Etimologie: (fr. anti-, cf. lat., gr. anti)

1. „împotriva, (în) contra, opus, fals”.
 

antedată

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (după fr. antidate)

1. dată falsă pusă unui act care este anterioară datei reale.
2. (antonim) postdată.