Dictionar

Rezultate principale (Fantezie,):

Fantezie

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. fantaisie, lat. fantasia, gr. phantasia)

1. imaginație.

2. imaginație creatoare.

3. produs al imaginației; închipuire, plăsmuire, născocire.

4. înclinare personală, gust, ciudățenie, capriciu.

5. (muz.) lucrare instrumentală sau orchestrală liberă.

6. piesă instrumentală, în stil contrapunctic, cu caracter fantastic.

7. țesătură al cărei colorit și textură sunt făcute permită maxima imaginație a autorului.


Rezultate secundare (Fantezie,):

Bizarerie

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. bizarrerie)

1. ciudăţenie, extravaganţă; fantezie.


Chippendale

Parte de vorbire: s.
Origine: (engl. chippendale)

1. stil englezesc de mobilă, de mare fantezie, din acaju.


Clasicism

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. classicisme)

1. atitudine estetică fundamentală, ca-racterizată prin tendinţa de a observa fenomenele în lumina universalului şi de a închega într-un sistem stabil, armonios şi proporţional, elementele frumosului în conformitate cu anumite norme, tinzând spre un tip ideal, senin şi echilibrat al perfecţiunii formelor, care caracterizează cultura antichităţii greco-latine şi alte momente ale diverselor culturi dominate.

2. curent în arta şi literatura europeană din sec. XVII-XVIII caracterizat prin imitarea modelelor antichităţii greco-latine, prin supremaţia principiilor morale, prin triumful raţiunii asupra sentimentelor şi fanteziei, prin cultul pentru adevăr şi natural, prin respectarea strictă a anumitor reguli, prin ordine, echilibru şi claritate.

3. perioadă în istoria culturii universale şi naţionale ale cărei creaţii reprezintă maximum de realizare artistică şi modele demne de urmat.


Deambula

Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. déambuler)

1. a merge fără un scop precis, după propria fantezie sau poftă, a rătăci.


Fantezist, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. fantaisiste)

1. (scriitor, artist) care se conduce mai mult după imaginaţie.

2. bazat pe fantezie; născocit.


Himeră

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. chimère, lat. chimaera, gr. khimaira)

1. (mit.) monstru cu corp jumătate de leu și jumătate de capră, cu aripi și cap de pasăre de pradă și cu coadă de balaur.

2. motiv decorativ reprezentând un asemenea monstru.

3. (biol.) organism rezultat prin amestecarea celulelor a doi sau mai mulți zigoți distincți.

4. ramură a unei plante care prezintă doi indivizi de constituții diferite.

5. închipuire, fantezie irealizabilă; iluzie.

6. pește holocefal cu corpul alungit și turtit lateral, lipsit de solzi, cu gura ventrală, cu dinți puțini, în formă de plăci, din afundul oceanelor.