fantezie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. fantaisie, lat. fantasia, gr. phantasia)

1. imaginație.
2. imaginație creatoare.
3. produs al imaginației; închipuire, plăsmuire, născocire.
4. înclinare personală, gust, ciudățenie, capriciu.
5. (muz.) lucrare instrumentală sau orchestrală liberă.
6. piesă instrumentală, în stil contrapunctic, cu caracter fantastic.
7. țesătură al cărei colorit și textură sunt făcute să permită maxima imaginație a autorului.

bizarerie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. bizarrerie)

1. ciudățenie, extravaganță; fantezie.

chippendale

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (engl. chippendale)

1. stil englezesc de mobilă, de mare fantezie, din acaju.

clasicism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. classicisme)

1. atitudine estetică fundamentală, ca-racterizată prin tendința de a observa fenomenele în lumina universalului și de a închega într-un sistem stabil, armonios și proporțional, elementele frumosului în conformitate cu anumite norme, tinzând spre un tip ideal, senin și echilibrat al perfecțiunii formelor, care caracterizează cultura antichității greco-latine și alte momente ale diverselor culturi dominate.
2. curent în arta și literatura europeană din sec. XVII-XVIII caracterizat prin imitarea modelelor antichității greco-latine, prin supremația principiilor morale, prin triumful rațiunii asupra sentimentelor și fanteziei, prin cultul pentru adevăr și natural, prin respectarea strictă a anumitor reguli, prin ordine, echilibru și claritate.
3. perioadă în istoria culturii universale și naționale ale cărei creații reprezintă maximum de realizare artistică și modele demne de urmat.

deambula

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. déambuler)

1. a merge fără un scop precis, după propria fantezie sau poftă, a rătăci.

fantezist, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. fantaisiste)

1. (scriitor, artist) care se conduce mai mult după imaginație.
2. bazat pe fantezie; născocit.

himeră

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. chimère, lat. chimaera, gr. khimaira)

1. (mit.) monstru cu corp jumătate de leu și jumătate de capră, cu aripi și cap de pasăre de pradă și cu coadă de balaur.
2. motiv decorativ reprezentând un asemenea monstru.
3. (biol.) organism rezultat prin amestecarea celulelor a doi sau mai mulți zigoți distincți.
4. ramură a unei plante care prezintă doi indivizi de constituții diferite.
5. închipuire, fantezie irealizabilă; iluzie.
6. pește holocefal cu corpul alungit și turtit lateral, lipsit de solzi, cu gura ventrală, cu dinți puțini, în formă de plăci, din afundul oceanelor.