Dictionar

aflicțiune

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. affliction, lat. afflictio)

1. durere profundă, de obicei de durată, însoțită de depresie sufletească și cauzată de un eveniment nefericit; pedeapsă directă.
 

aplanat

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. aplanat)

1. (optică) sistem optic corectat pentru aberația de sfericitate, oferind astfel imagini care nu prezintă distorsiuni; sistem optic aplanetic.
 

aplanetic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. aplanétique)

1. (optică) care prezintă aplanetism.
2. se referă la un sistem optic care oferă o imagine nedistorsionată (cu aberația de sfericitate corectată).
 

congratula

Parte de vorbire:  vb. tr., refl.  
Etimologie: (fr. congratuler)

1. a felicita pe cineva pentru ceva fericit care i s-a întâmplat.
2. a (se) felicita (reciproc); a face schimb de complimente.
 

contentație

Parte de vorbire:  s.f. (latinism)  
Etimologie: (lat. contentatio)

1. starea celui care este fericit, mulțumit; mulțumire, satisfacție.
 

dezagrement

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. désagrément)

1. senzație neplăcută cauzată de un eveniment nefericit; neplăcere, neajuns, supărare.
2. (var.) (rar) dezagrament, (înv.) dezagremânt.