Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. fesse)
1. fiecare dintre cele două părţi cărnoase ale şezutului.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. fescennin, lat. fescenninus)
2. versuri (sau cântece) ~e = versuri, poezii satirice latine.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. fessier)
Parte de vorbire: s.
Origine: (it. festa)
1. păcăleală, farsă.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. festin, it. festino)
Parte de vorbire: adj.
Origine: (it. festivo, lat. festivus)
1. de sărbătoare; sărbătoresc, măreţ, somptuos.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (abate)
1. acțiunea de a (se) abate și rezultatul ei.
2. îndepărtare, deviație de la direcția inițială sau normală.
3. (fig.) îndepărtare de la o normă, de la o linie de conduită, de gândire etc.
4. (jur.) încălcare a unei dispoziții cu caracter administrativ sau disciplinar.
5. (tehn.) diferența dintre valoarea efectivă sau valoarea-limită admisă a unei mărimi și valoarea ei nominală.
6. (tehn.) diferența dintre dimensiunea reală și cea proiectată a unei piese.
7. (mar.) operația de întoarcere intenționată a prorei unei nave într-o anumită direcție.
8. (econ.) ~ fiscală = parte procentuală din venit, care este scutită de impozit.
9. (econ.) ~ monetară = factor de natură inflaționistă care se caracterizează prin creșterea mai rapidă a masei monetare în raport cu masa bunurilor și serviciilor, manifestată prin majorări ale prețurilor și scăderea puterii de cumpărare a unei monezi.
10. (compus) ~-standard = indicator de măsurare a dispersiei valorilor unei variabile aleatorii.
12. (înv.; loc. subst.) ~ de la vorbă = digresiune.
13. (loc. subst.) ~ de la regulă = excepție.
14. culcare pe pământ; doborâre.
15. (fig.) deprimare.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. abasie)
1. (med.) tulburare a sistemului nervos, care se manifestă prin neputinţa de a merge normal.
Parte de vorbire: s.n.
Origine: (lat. abecedarius, fr. abécédaire)
1. carte elementară pentru învăţarea scrisului şi cititului.
2. (fig.) primele noţiuni ale unei ştiinţe sau profesiuni; abc.
3. (var. înv.) abețadar, abețe, abițedar, abițidar.
Parte de vorbire: vb. tr.
Origine: (germ. habilitieren, lat. habilitare)
1. a conferi dreptul de a practica o anumită profesiune, în urma unui examen sau concurs.
2. a conferi un anumit titlu, grad etc.; a face apt; a împuternici.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. aboulie)
1. boală psihică manifestată prin pierderea sau slăbirea voinţei.
Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr. abus, lat. abusus)
1. întrebuinţare fără măsură a unui lucru; exces.
2. încălcare a legalităţii; faptă ilegală.
3. utilizare greșită a unui drept, a unei prerogative, a unui privilegiu.
4. nedreptate introdusă și fixată prin cutumă.
5. (rar) eroare care constă din exagerarea unui fapt, a unei păreri etc.
6. ~ de drept = delict care constă în exercitarea unui drept cu nesocotirea scopului său social-economic.
7. ~ de încredere = infracţiune constând din înşelarea încrederii cuiva.
8. ~ de putere = infracţiune manifestată prin depăşirea atribuţiilor.
9. ~ul de active corporative = utilizarea activelor unei societăți comerciale în scopuri personale.
10. (loc. adv.) prin ~ = abuziv, exagerat.