Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. fidéisme)
1. orientare a unor concepții filozofice care acordă credinței prioritate față de știință, sau le pun pe același plan.
2. (în catolicism) concepție potrivit căreia credința ar depinde mai ales de sentiment, putând ajunge singură la adevăruri superioare, inaccesibile rațiunii.
Parte de vorbire: I. adj., II. s.m.f.
Origine: (fr. fidéiste)
1. I. care se referă la fideism, doctrină teologică care susține că numai credința dezvăluie adevărul.
2. care profesează, care susține fideismul.
3. II. adept al fideismului.
4. persoană care profesează fideismul.