Parte de vorbire: s.m.
Origine: (cf. fr. églefin)
1. pește de mare de culoare cenușie din familia gadidae, apropiat de cod, dar mai mic (Gadus aeglefinus, Melanogrammus aeglefinus).
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. fin)
2. mărunt.
5. (despre oameni) manierat, elegant, bine crescut.
6. (fig.; despre gânduri, idei) subtil, ingenios; isteţ.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. final, lat. finalis)
3. propoziție ~ă (și s. f.) = propoziție circumstanțială care exprimă scopul acțiunii din regentă; conjuncție ~ă = conjuncție care introduce o propoziție finală.
4. s. n. încheiere, sfârșit.
5. ultima parte a unui concert, a unei simfonii etc.
6. s. f. (sport) întâlnire care constituie încheierea unei competiții.
7. ornament tipografic așezat la sfârșitul unui capitol.
8. (muz.) sunet stabil de încheiere în jurul căruia gravitează toate celelalte.
Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr. finalisme)
1. doctrină filosofică care crede în finalitate ca explicație a Universului; concepție idealistă care susține că întreaga desfășurare a fenomenelor din natură urmărește și realizează un anumit scop final, prestabilit, negând astfel existența legilor obiective; teleologie.
Parte de vorbire: s.
Origine: (it. finalissima)
1. finala mare a unui campionat mondial.
Parte de vorbire: I. adj., II. s.m.f.
Origine: (fr. finaliste)
1. I. (filosofie) referitor la finalism, propriu finalismului; care caută o finalitate ca explicație a existenței.
2. (sport) care este calificat pentru finală.
3. II. (filosofie) adept, partizan al finalismului.
4. sportiv care participă la o finală.
Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. abandonner)
1. (tr.) a rupe legătura cu ceva sau cu cineva.
2. a renunța la a urma o acțiune, o căutare etc.
3. a părăsi, a renunţa definitiv la ceva.
4. a părăsi pe cineva (familia, copiii) lăsându-l fără sprijin.
5. a nu mai vrea ceva sau pe cineva.
6. a neglija, a lăsa în voia...
8. (refl.) (figurat) a se lăsa pradă unui sentiment, unei emoții, a se adânci în anumite preocupări.
12. (intr.) a se retrage dintr-o competiţie.
Parte de vorbire: adj., adv., s.
Origine: (lat. absolutus, fr. absolu)
1. adj. care nu comportă nici o restricţie, necondiţionat.
2. total, complet, desăvârşit.
3. adevăr ~ = adevăr care reprezintă cunoaşterea completă a realităţii; (fiz.) mişcare ~ă = deplasarea unui corp faţă de un sistem de referinţă fix; zero ~ = temperatura cea mai joasă posibilă (-273ºC).
4. (mat.; despre mărimi) care nu depinde de sistemul la care este raportat.
5. valoare ~ă = valoare aritmetică a unui număr algebric, făcând abstracţie de semnul său; verb ~ = verb tranzitiv cu complementul direct neexprimat.
6. s. n. principiu veşnic, imuabil, infinit, la baza universului.
7. ceea ce există în sine şi prin sine.
8. adv. cu desăvârşire, exact.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr., lat. acacia)
1. arbore sau arbust (sub)tropical din familia leguminoaselor, cu frunzele în foliole fine şi cu flori galbene sau albe, mirositoare.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. accessibilité)
1. calitatea a ceea ce este accesibil; însuşirea de a fi accesibil.
2. faptul de a fi accesibil persoanelor cu dizabilități.
3. (economie) posibilitate materială și financiară de a accesa o resursă, bun sau serviciu.
4. (antonime) inaccesibilitate, neaccesibilitate.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. acidophile)
1. (despre substanţe, ţesuturi, organisme) cu afinitate pentru un mediu acid; oxifil.
2. сarе preferă sau este virulent în solurile acide (agenţi patogeni tericoli, plantă).
3. care se colorează cu acizi (celule, ţesuturi).
Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. accréditer)
1. a da autoritatea necesară unui reprezentant diplomatic pe lângă un guvern străin; a împuternici.
3. (fin.) a deschide, a pune la dispoziţia cuiva un acreditiv.