Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr. firmament, lat. firmamentum)
1. (astronomie antică) sfera de deasupra planetelor care înconjoară pământul și de care se consideră că sunt atașate stelele fixe.
2. (în cosmologia biblică) spațiu ceresc care separă apele superioare de apele inferioare.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. empyrée, gr. empyrios, it. empireo)
1. partea superioară a cerului, unde se credea că se află reşedinţa zeilor; locaşul zeilor.
2. (poet.) bolta cerului, firmament.