fixa

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. fixer)

1. tr. a face să fie fix; a înțepeni, a întări (undeva).
2. a privi țintă pe cineva sau ceva.
3. a stabili, a hotărî un preț, un termen etc.
4. a dizolva sărurile de argint nedescompuse de lumină de pe un material fotosensibil.
5. a face să intre colorantul într-o fibră textilă, astfel încât el să reziste la spălare, la lumină etc.
6. refl. a se hotărî, a se decide.
7. a se stabili undeva.

fixaj

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. fixage)

1. operație prin care o imagine fotografică este făcută inalterabilă la lumină.

fixat

Parte de vorbire:  adj., s.  
Etimologie: (lat. affixus, vb. fixa)

1. adj. prins într-un loc determinant, astfel încât să nu poată fi mișcat; înțepenit.
2. inserat, atașat.
3. imobil; stabilit într-un anumit loc.
4. (d. un termen, o oră, un preț etc.) riguros determinat.
5. (d. oameni) hotărât.
6. (chm; d. corpuri) care a fost adus într-o stare din care nu se mai schimbă.
7. (chm; d. corpuri) care a fost împiedicat să se volatilizeze.
8. (d. materiale fotografice developate) tratat cu un reactiv chimic, pentru a-l face insensibil la acțiunea luminii.
9. (d. un colorant) care a pătruns în structura fibrei textile sau a pielii.
10. (d. un desen) acoperit cu un fixativ.
11. (biol.; d. celule sau țesuturi) stabilizat cu ajutorul unui fixator, în vederea examenului microscopic.
12. s.n. fixare.

fixație

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. fixation)

1. (med.) operație prin care un țesut este tăiat în vederea examenului microscopic.
2. (fam.) idee fixă.

fixativ, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. fixatif)

1. adj. (despre soluții) care fixează.
2. s. n. soluție cu care se fixează pe hârtie desenele în cărbune sau în creion, ferindu-le astfel de ștergere.
3. soluție pentru păr care fixează forma coafurii.

fixator

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. fixateur)

1. soluție care face inalterabilă la lumină o imagine fotografică developată.
2. (text.) substanță folosită la fixarea coloranților pe fibră.
3. agent fizic, substanță care produce coagularea protoplasmei vii.
4. piesă folosită la lucrări de asamblare.
5. dispozitiv mecanic pentru manevrarea și înzăvorârea acelor macazului.

prefixa

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. préfixer)

1. a atașa un prefix unui cuvânt.

abate (2)

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (lat. abbattere, fr. abattre)

1. (tr., intr., refl.) a (se) îndepărta de la direcția inițială sau normală.
2. (fig.) a (se) îndepărta de la o normă fixată, de la o linie de conduită, de gândire etc.
3. (refl.) (despre fenomene ale naturii, calamități, nenorociri) a se produce pe neașteptate (cu forță).
4. (refl.) a se năpusti (asupra).
5. (refl.) a se opri în treacăt undeva sau la cineva (părăsind drumul inițial).
6. (refl., intr.) a-i veni ideea, a-i trece prin minte; a i se năzări.
7. (tr.) a întrista, a deprima, a descuraja.
8. (tr.) a doborî, a culca la pământ.
9. (refl.) a cădea.

abnorm, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (germ. abnorm; lat. abonormis, ab- „de la, departe” +‎ norma „standard” + -is)

1. care se depărtează sau deviază de la o regulă sau un standard fixat; anormal, neobișnuit.
2. (antonime) normal, obișnuit.

abnormitate

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. abnormité, germ. Abnormität)

1. caracterul a ceea ce este abnorm.
2. depărtare sau deviere de la o regulă sau un standard fixat; anomalie; enormitate; lucru, fapt neobișnuit.

abuz

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. abus, lat. abusus)

1. întrebuințare fără măsură a unui lucru; exces.
2. încălcare a legalității; faptă ilegală.
3. utilizare greșită a unui drept, a unei prerogative, a unui privilegiu.
4. nedreptate introdusă și fixată prin cutumă.
5. (rar) eroare care constă din exagerarea unui fapt, a unei păreri etc.
6. ~ de drept = delict care constă în exercitarea unui drept cu nesocotirea scopului său social-economic.
7. ~ de încredere = infracțiune constând din înșelarea încrederii cuiva.
8. ~ de putere = infracțiune manifestată prin depășirea atribuțiilor.
9. ~ul de active corporative = utilizarea activelor unei societăți comerciale în scopuri personale.
10. (loc. adv.) prin ~ = abuziv, exagerat.

acceptor, -oare

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. accepteur)

1. (atom) capabil a primi electroni suplementari.
2. (substanță chimică) care poate fixa o altă substanță.

acetabul

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. acétabule, lat. acetabulum)

1. (anat.) cavitate a osului iliac în care se articulează capul femurului; cotil.
2. excavație a unei cochilii în care stă fixat animalul.