Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. fondement, lat. fundamentum)
1. temelie a unei construcţii, fundaţie.
2. placă de metal la presele de imprimat pe care se pun formele tipografice.
3. (fig.) element pe care se întemeiază ceva; bază, temei.
Parte de vorbire: vb.
Origine: (germ. fundamentieren)
1. a pune baze temeinice, a consolida.
2. a demonstra cu elemente ştiinţifice (o idee, o teorie).
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. fondamental, lat. fundamentalis)
1. adj. de bază, principal, esenţial.
2. s. f. (muz.) sunetul cel mai grav din seria sunetelor armonice, care se aude mai clar decât celelalte.
3. sunet de bază al unui acord.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. fondamentalisme)
1. mişcare religioasă de origine protestantă care dezvoltă credinţa într-un singur sens al cărţii fundamentale a unei biserici, propovăduind intoleranţa faţă de alte credinţe.
Parte de vorbire: I. adj., II. s.m.f.
Origine: (fr. fondamentaliste)
1. I. care se referă la fundamentalism.
2. referitor la fundamente, la revenirea la elementele de bază.
3. (protestantism) care apără o interpretare literală a textelor sacre.
4. II. adept al fundamentalismului.
5. cel care reduce religia la interpretarea strictă a textelor de bază sau originale.
6. extremist de factură religioasă, cu precădere islamică, fanatic.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (abstractiza)
1. operaţie a gândirii constând în a degaja din mulţimea însuşirilor şi legăturilor fenomenelor şi obiectelor pe cele fundamentale, esenţiale, generale; abstracţie.
2. trecere de la concret la abstract.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. acyanopsie)
1. (med.) formă de discromatopsie care constă în imposibilitatea de a distinge culoarea albastră (și violetă, pentru unii autori), una dintre cele trei culori fundamentale (roșu, verde și albastru).
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. angulaire, lat. angularis)
1. care formează un unghi, în formă de unghi; unghiular.
2. situat la sau aproape de un unghi.
3. (geom.) care se măsoară printr-un unghi.
4. piatră ~ă = piatră, în general de dimensiuni mari, situată la colțurile unei clădiri și având un rol cheie în susținerea acesteia; (fig.) temelie, element fundamental.
Parte de vorbire: vb.
Origine: (după fr. aplanir)
1. a înlătura, a potoli (un conflict)2. a netezi, a nivela (un teren, fundamentul unui drum).
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. harmonique, lat. harmonicus, gr. harmonikos)
1. bazat pe principiile armoniei; armonios.
2. sunete ~ce (şi s. f.) = sunete de diferite înălţimi, a căror frecvenţă reprezintă un multiplu întreg al unei frecvenţe fundamentale; oscilaţie ~ă = oscilaţie a unei mărimi care variază periodic după anumite legi; (mat.) diviziune ~ă = ansamblu de patru puncte coliniare, din care două împart segmentul celorlalte două în acelaşi raport.
Parte de vorbire: s.
Origine: (auto1- + consistenţă)
1. principiu în filozofia materialistă potrivit căruia materia nu are nevoie de nimic din afara ei pentru a se desfăşura până la formele cele mai înalte de conştiinţă; proprietate fundamentală a materiei de a se susţine prin ea însăşi.