Dictionar

furuncul

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (lat. furunculus, după fr. furoncle)

1. inflamație purulentă locală a pielii; buboi.
 

furunculos, -oasă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. furonculeux)

1. (med.) care provine dintr-un furuncul, care se manifestă sub formă de furuncule; care suferă de furunculoză.
 

furunculoză

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. furonculose)

1. stare de boală manifestată prin apariția mai multor furuncule.
 

burbion

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. bourbillon)

1. țesut mortificat, alb, partea centrală a unui furuncul.
 

furunculos, -oasă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. furonculeux)

1. (med.) care provine dintr-un furuncul, care se manifestă sub formă de furuncule; care suferă de furunculoză.
 

furunculoză

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. furonculose)

1. stare de boală manifestată prin apariția mai multor furuncule.
 

ordeolum

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (lat. hordeolus)

1. (med.) inflamație de natura unui furuncul și forma unui bob de orz, care crește în apropierea marginii libere a pleoapelor; orgelet.
2. (var.) hordeolum.
 

orgelet

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. orgelet)

1. furuncul mic situat la marginea pleoapei; ordeolum; urcior.
 

țâțânoc

Parte de vorbire:  s.n. (Maramureș)  
Etimologie: (țâțână + -oc)

1. furuncul, buboi (pe corpul omului, pe ugerul vacii sau al oii); (reg.) țâțoc.
2. capăt ascuțit al unui par, al unei prăjini; vârf.