Parte de vorbire: s.m. (franțuzism)
Origine: (fr. brigand)
1. cel care practică de obicei brigandajul; hoț, tâlhar de drumul mare.
2. (prin ext.) om necinstit.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (gândi + -bil)
1. care poate fi gândit, admis ca punct de vedere, ca opinie.
2. care poate fi imaginat, conceput cu mintea.
Parte de vorbire: s.
Origine: („Gândirea“ + -ism)
1. curent ideologic şi politic din România, format în jurul revistei „Gândirea”, care propovăduia misticismul ortodox, tradiţionalismul, naţionalismul şi unitatea naţională deasupra claselor sociale, sub egida bisericii.
Parte de vorbire: I. adj., II. s.m.f.
Origine: („Gândirea“ + -ist)
1. I. referitor la gândirism, curent filozofic din România, de orientare existențialist-ortodoxă, format în jurul revistei „Gândirea” în primele decenii ale secolului XX.
2. care aparține sau este specific gândirismului.
3. II. adept al gândirismului.
Parte de vorbire: I. adj., II. s.m.f.
Origine: (gândi + -tor)
1. I. care este cufundat în gânduri, predispus la meditație; îngândurat, meditativ.
2. (fam) absent, aproape distrat din cauza cufundării în propriile gânduri.
4. II. persoană care reflectează; cel care gândește într-un mod profund, original, la problemele fundamentale ale societății și naturii; filozof.
Parte de vorbire: vb.
Origine: (lat. abbattere, fr. abattre)
1. (tr., intr., refl.) a (se) îndepărta de la direcția inițială sau normală.
2. (fig.) a (se) îndepărta de la o normă fixată, de la o linie de conduită, de gândire etc.
3. (refl.) (despre fenomene ale naturii, calamități, nenorociri) a se produce pe neașteptate (cu forță).
4. (refl.) a se năpusti (asupra).
5. (refl.) a se opri în treacăt undeva sau la cineva (părăsind drumul inițial).
6. (refl., intr.) a-i veni ideea, a-i trece prin minte; a i se năzări.
7. (tr.) a întrista, a deprima, a descuraja.
8. (tr.) a doborî, a culca la pământ.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (abate)
1. acțiunea de a (se) abate și rezultatul ei.
2. îndepărtare, deviație de la direcția inițială sau normală.
3. (fig.) îndepărtare de la o normă, de la o linie de conduită, de gândire etc.
4. (jur.) încălcare a unei dispoziții cu caracter administrativ sau disciplinar.
5. (tehn.) diferența dintre valoarea efectivă sau valoarea-limită admisă a unei mărimi și valoarea ei nominală.
6. (tehn.) diferența dintre dimensiunea reală și cea proiectată a unei piese.
7. (mar.) operația de întoarcere intenționată a prorei unei nave într-o anumită direcție.
8. (econ.) ~ fiscală = parte procentuală din venit, care este scutită de impozit.
9. (econ.) ~ monetară = factor de natură inflaționistă care se caracterizează prin creșterea mai rapidă a masei monetare în raport cu masa bunurilor și serviciilor, manifestată prin majorări ale prețurilor și scăderea puterii de cumpărare a unei monezi.
10. (compus) ~-standard = indicator de măsurare a dispersiei valorilor unei variabile aleatorii.
12. (înv.; loc. subst.) ~ de la vorbă = digresiune.
13. (loc. subst.) ~ de la regulă = excepție.
14. culcare pe pământ; doborâre.
15. (fig.) deprimare.
Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. absorber, lat. absorbere)
1. tr. a se îmbiba, a suge, a încorpora ceva.
2. a prelua cunoştinţe, idei, elemente specifice etc., asimilându-le în propria structură.
3. (despre corpuri poroase) a atrage în sine; a lăsa să pătrundă în sine; a îmbiba.
5. refl. (fig.) a se cufunda în gânduri.
6. (fig.) a interesa foarte mult pe cineva; a preocupa.
7. fig. a preocupa în întregime; a captiva.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. abstinent, lat. abstinens)
1. (cel) care practică abstinenţa.
2. (cel) care se abţine înfrângându-şi o plăcere.
3. cumpătat, lipsit de lăcomie.
Parte de vorbire: adj., s.
Origine: (germ. abstrakt, lat. abstractus)
1. adj. gândit în mod separat de ansamblul concret, real.
2. în ~ = pe bază de deducţii logice; exprimat (prea) general, teoretic; (despre un proces de gândire) greu de înţeles; (mat.) număr ~ = număr căruia nu i se alătură obiectul numărat; artă ~ă = curent apărut în artele plastice europene la începutul sec. XX, care se caracterizează prin intelectualizarea, reducţia abstractă şi încifrarea imaginii; abstracţionism.
3. s. n. parte de vorbire provenită prin derivare cu sufixe sau prin conversiuni de la o altă parte de vorbire, având un sens abstract.
4. ~ verbal = substantiv care provine de la un verb, denumind acţiunea acestuia.
5. categorie filozofică desemnând cunoaşterea proprietăţilor esenţiale şi generale.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. abstractif)
1. care se formează prin abstracţie.
2. care servește la exprimarea abstracțiilor.
3. (caracterologie) care este capabil să gândească abstract.