Dictionar

Rezultate secundare (Gândi,):

Gândibil, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (gândi + -bil)

1. care poate fi gândit, admis ca punct de vedere, ca opinie.

2. care poate fi imaginat, conceput cu mintea.


Gândirism

Parte de vorbire: s.
Origine: („Gândirea“ + -ism)

1. curent ideologic şi politic din România, format în jurul revistei „Gândirea”, care propovăduia misticismul ortodox, tradiţionalismul, naţionalismul şi unitatea naţională deasupra claselor sociale, sub egida bisericii.


Gândirist, -ă

Parte de vorbire: I. adj., II. s.m.f.
Origine: („Gândirea“ + -ist)

1. I. referitor la gândirism, curent filozofic din România, de orientare existențialist-ortodoxă, format în jurul revistei „Gândirea” în primele decenii ale secolului XX.

2. care aparține sau este specific gândirismului.

3. II. adept al gândirismului.


Gânditor, -oare

Parte de vorbire: I. adj., II. s.m.f.
Origine: (gândi + -tor)

1. I. care este cufundat în gânduri, predispus la meditație; îngândurat, meditativ.

2. (fam) absent, aproape distrat din cauza cufundării în propriile gânduri.

3. (var.) gânditoriu.

4. II. persoană care reflectează; cel care gândește într-un mod profund, original, la problemele fundamentale ale societății și naturii; filozof.


Organdi

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. organdi)

1. ţesătură de bumbac sau de in foarte fină, transparentă, aspră la pipăit, din fire răsucite şi apretate.


Abate (2)

Parte de vorbire: vb.
Origine: (lat. abbattere, fr. abattre)

1. (tr., intr., refl.) a (se) îndepărta de la direcția inițială sau normală.

2. (fig.) a (se) îndepărta de la o normă fixată, de la o linie de conduită, de gândire etc.

3. (refl.) (despre fenomene ale naturii, calamități, nenorociri) a se produce pe neașteptate (cu forță).

4. (refl.) a se năpusti (asupra).

5. (refl.) a se opri în treacăt undeva sau la cineva (părăsind drumul inițial).

6. (refl., intr.) a-i veni ideea, a-i trece prin minte; a i se năzări.

7. (tr.) a întrista, a deprima, a descuraja.

8. (tr.) a doborî, a culca la pământ.

9. (refl.) a cădea.


Abatere

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (abate)

1. acțiunea de a (se) abate și rezultatul ei.

2. îndepărtare, deviație de la direcția inițială sau normală.

3. (fig.) îndepărtare de la o normă, de la o linie de conduită, de gândire etc.

4. (jur.) încălcare a unei dispoziții cu caracter administrativ sau disciplinar.

5. (tehn.) diferența dintre valoarea efectivă sau valoarea-limită admisă a unei mărimi și valoarea ei nominală.

6. (tehn.) diferența dintre dimensiunea reală și cea proiectată a unei piese.

7. (mar.) operația de întoarcere intenționată a prorei unei nave într-o anumită direcție.

8. (econ.) ~ fiscală = parte procentuală din venit, care este scutită de impozit.

9. (econ.) ~ monetară = factor de natură inflaționistă care se caracterizează prin creșterea mai rapidă a masei monetare în raport cu masa bunurilor și serviciilor, manifestată prin majorări ale prețurilor și scăderea puterii de cumpărare a unei monezi.

10. (compus) ~-standard = indicator de măsurare a dispersiei valorilor unei variabile aleatorii.

11. (gram.) excepție.

12. (înv.; loc. subst.) ~ de la vorbă = digresiune.

13. (loc. subst.) ~ de la regulă = excepție.

14. culcare pe pământ; doborâre.

15. (fig.) deprimare.


Abstract, -ă

Parte de vorbire: adj., s.
Origine: (germ. abstrakt, lat. abstractus)

1. adj. gândit în mod separat de ansamblul concret, real.

2. în ~ = pe bază de deducţii logice; exprimat (prea) general, teoretic; (despre un proces de gândire) greu de înţeles; (mat.) număr ~ = număr căruia nu i se alătură obiectul numărat; artă = curent apărut în artele plastice europene la începutul sec. XX, care se caracterizează prin intelectualizarea, reducţia abstractă şi încifrarea imaginii; abstracţionism.

3. s. n. parte de vorbire provenită prin derivare cu sufixe sau prin conversiuni de la o altă parte de vorbire, având un sens abstract.

4. ~ verbal = substantiv care provine de la un verb, denumind acţiunea acestuia.

5. categorie filozofică desemnând cunoaşterea proprietăţilor esenţiale şi generale.


Abstractizare

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (abstractiza)

1. operaţie a gândirii constând în a degaja din mulţimea însuşirilor şi legăturilor fenomenelor şi obiectelor pe cele fundamentale, esenţiale, generale; abstracţie.

2. trecere de la concret la abstract.

3. (antonim) concretizare.


Absurd, -ă

Parte de vorbire: adj., s.
Origine: (fr. absurde, lat. absurdus)

1. adj. care contrazice gândirea logică, legile naturii, bunul-simţ.

2. s. n. ceea ce este absurd; absurditate; nonsens.

3. prin ~ = admiţând un raţionament fals.

4. (fil.) termen care desemnează ruptura totală dintre om şi mediul său sociocultural, sentimentul generat de trăirea acestei rupturi.


Aclimata

Parte de vorbire: vb. tr., refl.
Origine: (fr. acclimater)

1. a se obișnui cu un nou mediu biologic; a se obișnui cu noi condiții de viață, activitate, gândire; a (se) aclimatiza.

2. (antonim) a dezaclimata.