gatism

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. gâtisme)

1. starea unei persoane, în general în vârstă, care suferă de deficiențe fizice și/sau intelectuale; ramolisment.
2. (med.) stare de decrepitudine fizică și psihică a pacienților paralitici, alienați sau foarte bătrâni; ramolisment.

îmberegăți

Parte de vorbire:  vb. tr. (regional)  
Etimologie: (în- + beregată)

1. a strânge pe cineva de gât, cu mâinile sau cu un obiect, pentru a-l omorî prin sufocare; a sugruma.

pregăti

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (pre- + a găti, cf. lat. praeparare)

1. tr. a aranja (din timp ceva), a face pregătiri în vederea unei acțiuni; a face (ca ceva) să fie gata; a prepara.
2. (cu privire la oameni) a instrui, a învăța, a forma.
3. (cu privire la lecții, la materii de examen etc.) a studia temeinic, a-și însuși.
4. (cu privire la elevi) a da lecții, a medita, a prepara.
5. a preveni pe cineva cu privire la o întâmplare, la un eveniment (de obicei neplăcut), a informa treptat, a anunța pe ocolite.
6. (cu privire la mâncări) a prepara, a găti.
7. (expr.) a ~ terenul = a crea condiții prielnice pentru ceva; a încerca să vadă, să tatoneze dacă o acțiune pe care vrea s-o inițieze are sorți de izbândă.
8. refl. a fi pe punctul de a face ceva; a fi gata de ceva.
9. (var.) (reg.) a pregăta.

A-, AN-

Parte de vorbire:  prefix  
Etimologie: (fr. a-, an-, cf. gr. a-, an- „fără, lipsit de”)

1. privativ, negativ.
2. fără, lipsit de.

absolutoriu, -ie

Parte de vorbire:  adj., s.  
Etimologie: (lat. absolutorius, fr. absolutoire, /II/ germ. Absolutorium)

1. adj. care iartă un delict, un păcat etc.
2. s.n. act juridic prin care cineva este absolvit de o datorie, de o obligație.
3. act de absolvire a unei școli.

abundență

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (după fr. abondance, lat. abundantia)

1. cantitate mare, belșug; bogăție.
2. cornul ~ei = corn cu fructe și flori, simbol al belșugului.
3. (biol.) număr al indivizilor unei specii dintr-un releveu.

abuz

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. abus, lat. abusus)

1. întrebuințare fără măsură a unui lucru; exces.
2. încălcare a legalității; faptă ilegală.
3. utilizare greșită a unui drept, a unei prerogative, a unui privilegiu.
4. nedreptate introdusă și fixată prin cutumă.
5. (rar) eroare care constă din exagerarea unui fapt, a unei păreri etc.
6. ~ de drept = delict care constă în exercitarea unui drept cu nesocotirea scopului său social-economic.
7. ~ de încredere = infracțiune constând din înșelarea încrederii cuiva.
8. ~ de putere = infracțiune manifestată prin depășirea atribuțiilor.
9. ~ul de active corporative = utilizarea activelor unei societăți comerciale în scopuri personale.
10. (loc. adv.) prin ~ = abuziv, exagerat.

acrosindeză

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. acrosyndèse)

1. împerechere incompletă a doi cromozomi, legați numai la un capăt, în timpul meiozei.

activ, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. actif, lat. activus, II, 2/ rus. aktiv)

1. adj. care participă efectiv la o acțiune; harnic, dinamic.
2. (biol.) aflat în stare de completă funcționare.
3. membru ~ = membru al unei organizații, instituții, având obligații și bucurându-se de drepturi depline.
4. (mil.) în activitate.
5. (despre corpuri, substanțe) care intră ușor în reacție.
6. (despre diateza verbală) care arată că subiectul săvârșește acțiunea.
7. vocabular ~ = vocabular folosit în mod curent.
8. (despre operații, conturi, bilanțuri) care se soldează cu un profit.
9. s. n. totalitatea mijloacelor economice ale unei întreprinderi, instituții etc.; parte a bilanțului în care sunt înscrise aceste mijloace.
10. colectiv de membri pe lângă un organ de partid, pe care se sprijină în întreaga sa activitate.
11. adv. în mod activ.