garnitură

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. garniture)

1. accesoriu pentru împodobirea sau completarea unui lucru; podoabă, ornament.
2. adaos de legume, salată etc. care se servește la friptură.
3. element plastic de etanșare între piesele rigide; ansamblu de piese demontabile care se fixează pe piese supuse uzurii prin frecare, pentru a le proteja.
4. ansamblu de obiecte, piese, scule etc. care formează un asortiment complet.
5. totalitatea pieselor de același fel ale unei mașini.
6. echipă (completă).
7. ~ de tren = ansamblu format din locomotivă și vagoanele unui tren.
8. greementul unui catarg, unei vergi, unei vele.
9. ~ de cromozomi = totalitatea cromozomilor din celulele somatice ale unui individ.
10. (poligr.) ~ de litere = serie de caractere de același fel, dar de corpuri diferite.

presgarnitură

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. presse-garniture)

1. garnitură de etanșare a unui organ mobil al unei mașini; presetupă.

bizeț

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (germ. Besatz)

1. bucată de piele care se pune ca garnitură la încălțăminte.

brizor

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. briseur)

1. cilindru cu garnitură de sârmă de ferăstrău, adaptat la toba mare a cardelor din filatură, servind pentru destrămarea ghemotoacelor.

ferodo

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr., engl. ferrodo)

1. țesătură de fire metalice și de azbest, folosită ca garnitură la discurile de ambreiaj, la saboții de frână etc.; metalazbest.

lizieră

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. lisière)

1. margine a unei păduri, a unei câmpii.
2. fâșie îngustă de stofă aplicată ca garnitură la cusăturile unui veșmânt.
3. marginea longitudinală a unei stofe.

manșetă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. manchette, germ. Manschette)

1. capăt (răsfrânt) al mânecii unei cămăși bărbătești, al pantalonilor etc.
2. garnitură de etanșare de forma unui inel răsfrânt, din piele sau din cauciuc.
3. titlu scris cu caractere groase pe prima pagină a unui ziar (anunțând o știre importantă etc.).
4. indicație bibliografică în partea de jos a copertei interioare a publicațiilor periodice, cu datele necesare identificării periodicului respectiv.
5. text scurt ca titlu general pentru mai multe articole, care tratează aceeași temă; spațiul rezervat.
6. (scrimă) lovitură dată cu antebrațul.

marabu

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. marabut, port. marabuto)

1. s. m. ascet musulman medieval din nordul Africii; murabit.
2. mică moschee în care slujea un asemenea ascet.
3. pasăre vorace din ordinul ciconiiformelor, mai mare decât barza, cu capul și gâtul golaș, cu pene foarte frumoase, în Africa și Asia ecuatorială.
4. s. n. podoabă din pene ori alte fire ce imită fulgii, care se poartă la gât sau drept garnitură la rochii.