Dictionar

Rezultate secundare (Grămătic;):

Gramatică

Parte de vorbire: s.
Origine: (lat. grammatica)

1. ansamblu de reguli privitoare la modificarea formelor cuvintelor și la îmbinarea lor în propoziții.

2. ramură a lingvisticii care se ocupă cu studiul sistematic al tuturor elementelor constitutive ale unei limbi; studiul structurii gramaticale a unei limbi (morfologia și sintaxa).

3. (p. anal.) ansamblu de reguli ale unei arte, tehnici sau științe.

4. (inform.) mulțime finită de reguli care definesc un limbaj.


Gramatical, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. grammatical, lat. grammaticalis)

1. care se referă la gramatică, de gramatică.

2. conform cu regulile gramaticale și de bună utilizare.

3. analiză = analiză care definește tipul, funcția sau rolul termenilor dintr-o frază.

4. (antonim) agramatical, (desuet) antigramatical.


Gramaticalitate

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. grammaticalité)

1. proprietate a unei fraze de a fi conformă cu regulile gramaticale.


Gramaticaliza

Parte de vorbire: vb. tr., refl.
Origine: (fr. grammaticaliser)

1. (despre cuvinte cu sens lexical) a (se) transforma în instrument gramatical, pierzându-şi valoarea expresivă iniţială.

2. a conferi unui termen sau unei sintagme un statut gramatical.

3. a dobândi, la utilizare, un statut gramatical.


Gramaticalizare

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (cf. fr. grammaticalisation)

1. (lingv.) procesul diacronic care transformă un cuvânt pur lexical într-un morfem sau structură gramaticală; faptul de a se gramaticaliza.


Gramatician, -ă

Parte de vorbire: s.m.f.
Origine: (gramatică + -ian, cf. fr. grammairien)

1. persoană care studiază în profunzime gramatica, setul de reguli ale unei limbi; specialist în gramatică.

2. persoană care, prin profesie, predă gramatică sau compune lucrări de gramatică.

3. (sinonime) (înv.) gramatic, (înv.) gramatist.


Acceptabilitate

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. acceptabilité)

1. faptul de a fi acceptat, de a putea fi acceptat.

2. mulțimea de condiții care fac ceva acceptabil.

3. (lingvistică) însuşirea unui enunţ de a fi acceptabil; exigența ca o propoziție nu fie nici agramaticală, nici asemantică.

4. (antonim) inacceptabilitate.


Adjectival, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. adjectival)

1. exprimat printr-un adjectiv.

2. articol ~ = articol care se aşază între un substantiv articulat precedat de prepoziţie.

3. (despre construcţii gramaticale) cu valoare de adjectiv.


Adverbial, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. adverbial, lat. adverbialis)

1. (despre cuvinte, construcţii gramaticale) cu valoare de adverb.

2. (gramatică) locuțiune = grup de cuvinte, fixat prin utilizare, care poate fi înlocuit cu un adverb într-o propoziție pentru a forma o nouă propoziție (corectă din punct de vedere gramatical); (abreviere) loc. adv.


Afix

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. affixe, lat. affixus)

1. nume generic pentru prefixe, sufixe şi infixe, care se adaugă rădăcinii cuvintelor pentru a le modifica sensul, funcţia, rolul; orice instrument gramatical având un asemenea rol.

2. (mat.) punct, număr complex într-un sistem de coordonate rectangulare.


Aglutinant, -ă

Parte de vorbire: adj., s.
Origine: (fr. agglutinant, lat. agglutinans)

1. adj. care aglutinează.

2. care se lipeşte.

3. limbă = limbă în care raporturile gramaticale se exprimă cu ajutorul afixelor ataşate la rădăcina cuvântului.

4. s.m. anticorp care coagulează bacteriile din organism.

5. s.n. substanţă care are proprietatea de a coagula coloizii.

6. material de legătură între agregate.


Agramat, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (lat., gr. agrammatos)

1. adj., s. m. f. (cel) care face greşeli elementare de gramatică; ignorant, incult.

2. adj. care conţine greşeli de exprimare şi de ortografie.