Dictionar

grupare

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (grupa)

1. acțiunea de a (se) grupa.
2. grup de persoane unite prin idei, concepții, interese comune.
3. (mil.) întrunire temporară de subunități, unități sau mari unități diferite, sub o comandă unică, în vederea unei misiuni de luptă.
4. ansamblu de atomi legați între ei, a căror prezență în molecula unei substanțe determină o funcție chimică.
 

agregare

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. agrégation, lat. aggregatio)

1. faptul de a se agrega; agregaţie.
2. alipire, unire într-un tot; grupare, asociere.
3. stare de ~ = fiecare dintre cele trei stări de consistenţă a materiei.
 

aldoză

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. aldose)

1. (chimie) monozaharidă având în moleculă gruparea carbonil caracteristică aldehidelor; oză cu funcție de aldehidă.
 

algocenoză

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. algocénose)

1. grupare naturală din indivizii uneia sau ai mai multor specii de alge.
 

alinia

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (după fr. aligner)

1. tr., refl. a (se) aşeza în linie dreaptă.
2. tr. a îndrepta traseul unei străzi.
3. refl. (despre ţări) a se asocia într-o grupare pe baza unui tratat.
 

aminobenzoic

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. aminobenzoïque)

1. (chimie) acid ~ = compus aromatic constituit dintr-un ciclu benzenic substituit cu o grupare carboxil și o grupare amină și, prin urmare, cu formula chimică C7H7NO2; există sub formă de trei izomeri, în funcție de poziția acestor grupări, cel mai frecvent fiind cunoscut sub numele de acid antranilic.
 

asociaţie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. association)

1. asociere, unire, întovărăşire.
2. (biol.) grupare a indivizilor unei singure specii sau ai unor specii diferite.
3. grupare, unire constituită printr-un statut.
4. legătură specifică între două sau mai multe procese şi produse psihice (reprezentări, idei, sentimente etc.).
5. (chim.) ~ moleculară = grupare de două sau mai multe molecule identice.