Parte de vorbire: Traducere
Origine:
Parte de vorbire: s.m.
Origine: (lat. Augustus mensis "luna lui Augustus")
1. a opta lună a anului din calendarul gregorian, care are 31 de zile; (pop.) gustar, (pop.) măsălar, (pop.) secerar.
Parte de vorbire: s.
Origine: (după fr. dégoût)
1. repulsie faţă de unele alimente etc.; scârbă, silă.
Parte de vorbire: Traducere
Origine:
1. LAT fastidium; nausea
5. RU отврaщение
Parte de vorbire: Traducere
Origine:
1. LAT sapor amarus; amaritudo
3. EN bitterness (taste)
4. DE bitter (Geschmack)
Parte de vorbire: Traducere
Origine:
1. LAT sapor avellaneus
5. RU ореховый вкус; орехо-подобный (вкус)
Parte de vorbire: Traducere
Origine:
1. LAT disgustans; nauseous; fastidiosus
2. FR répugnant; dégoûtant; écoeurant
3. EN disgusting; nauseous; offensive
4. DE Ekel erregend; widerwärtig; eklig
6. HU kellemetlen íz; undorító, visszataszító íz
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. abject, lat. abiectus)
1. care comite fapte reprobabile; ticălos.
2. care inspiră dezgust, repulsie, prin josnicia, degradarea sa morală; demn de cel mai mare dispreț; abominabil.
3. (antonime) respectabil, stimabil.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. abominable, lat. abominabilis)
1. care provoacă oroare, repulsie; oribil; dezgustător, repugnant.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. abomination, lat. abominatio)
1. groază, dezgust pe care cineva îl simte pentru o persoană sau un lucru; oroare.
2. acțiune, conduită sau aspect abominabil; mârşăvie, nelegiuire, ticăloşie.
3. (rar) cultul idolilor, păgânism.
Parte de vorbire: adj., s.
Origine: (fr. acide, lat. acidus)
1. adj. cu proprietăţi acide.
2. (fig.) care dezvăluie lucruri neplăcute, dureroase; usturător.
3. (adesea fig.) care are proprietățile unui acid, cu gust acru, înțepător.
4. s. m. substanţă chimică cu gust acru şi miros înţepător, care înroşeşte hârtia albastră de turnesol.
Parte de vorbire: vb. tr.
Origine: (fr. aciduler)
1. a adăuga o cantitate de acid; a da unei soluții proprietățile unui acid.
2. a da un gust acrișor unei băuturi; a da aciditate unui lichid.
Parte de vorbire: I. adj., II. s.n.
Origine: (fr. additif, lat. additivus „care se adaugă la”)
1. I. care este adăugat, care se adaugă, care se adiționează, care completează.
2. (mat.) referitor la operația de adunare; care provine dintr-o adunare.
3. (fizică) (despre o proprietate, un efect) exprimat printr-o mărime fizică ale cărei valori se însumează algebric.
4. II. lucru adăugat, completare, supliment.
5. (industrie) constituent secundar, substanță care, adăugată unor produse, le ameliorează unele proprietăți.
6. (industria alimentară) produs destinat să modifice gustul sau parfumul, să prelungească conservarea.
7. (petrochimie) denumire generică pentru diferitele produse care sunt încorporate în benzină pentru a o face mai puțin detonantă; în uleiuri pentru a le îmbunătăți calitățile de lubrifiere, rezistența la oxidare, punctul de îngheț sau indicele de vâscozitate; în bitumuri pentru emulsionare.