Dictionar

 

îmbălțare

Parte de vorbire:  s.f. (reg.)  
Etimologie: (vb. îmbălța)

1. punere a vălului pe capul miresei; îmbrobodire, (înv., reg.) înhobotare.
2. (var.) îmbălțire.
 

îmbălța

Parte de vorbire:  vb. tr. (reg.)  
Etimologie: (în- + balț)

1. a pune vălul pe capul miresei, a lega balțul pe capul miresei; a îmbrobodi, (reg.) a înhobota.
2. (var.) (reg.) a îmbălți, (reg.) a îmbălțui.
 

înhobotat, -ă

Parte de vorbire:  adj. (înv., reg.)  
Etimologie: (vb. înhobota)

1. (despre mirese) cu capul învelit cu hobotul; (înv.) îmbălțat.
2. (fig.) acoperit.
3. (prin ext.) captivat.
 

îmbălțat, -ă

Parte de vorbire:  adj. (reg.)  
Etimologie: (vb. îmbălța)

1. (despre mireasă) care este acoperită cu vălul; (reg.) înhobotat.
2. (despre o haină) îmbăierat.