Parte de vorbire: vb.
Origine: (des- + /în/huma)
1. a dezgropa, a scoate din pământ un cadavru; a exhuma.
2. (fig.) a scoate la iveală, a aduce în discuţie fapte, lucruri uitate.
Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. exhumer, lat. exhumare)
2. a dezveli, prin eroziune, forme de relief mai vechi, de sub o cuvertură de roci mai noi.
Parte de vorbire: prefix
Origine: (lat. humanus „omenesc, de om”)
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (lat. humanus „omenesc, de om” + gr. logia „teorie, discurs”)
1. știință interdisciplinară despre om, considerat ca sistem unitar biopsihosocial.
Parte de vorbire: vb. tr.
Origine: (fr. inhumer, lat. inhumare)
1. a îngropa un corp uman; a înmormânta.
Parte de vorbire: vb.
Origine: (des- + /în/huma)
1. a dezgropa, a scoate din pământ un cadavru; a exhuma.
2. (fig.) a scoate la iveală, a aduce în discuţie fapte, lucruri uitate.
Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. exhumer, lat. exhumare)
2. a dezveli, prin eroziune, forme de relief mai vechi, de sub o cuvertură de roci mai noi.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. exhumation)
1. acțiunea de a exhuma și rezultatul ei; actul de a dezgropa ceea ce a fost îngropat; exhumare.
2. acțiunea de a dezgropa un cadavru, de a-l scoate din locul său de înmormântare.
3. (geol.) dezvelire a unor forme de relief mai vechi de sub o cuvertură de roci mai noi, erodate.
4. (figurat) acțiunea de a găsi sau de a scoate la iveală lucruri vechi sau nefolosite; acțiunea de a scoate din uitare.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. inhumation)
1. acțiunea de a înhuma și rezultatul ei; înhumare.
2. rit funerar practicat în majoritatea culturilor, constând în esență în îngroparea unui cadavru, sau a unui sicriu care îl conține.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. inhumain, lat. inhumanus)
1. căruia îi lipsește umanitatea.
2. care este excesiv de crud; neomenos, nemilos, feroce.
3. care nu e caracteristic omului; care nu are nimic uman; (prin ext.) de proporţii neobişnuite; monstruos.
4. (var.) inhuman, (înv.) înhuman.
Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr. lacrymatoire, lat. lacrimatorium)
1. (la romani) vas funerar din ceramică sau sticlă, alungit, conţinând uleiuri parfumate, care se depunea în morminte o dată cu înhumarea celui decedat; s-a crezut multă vreme că aceste vase erau folosite pentru a colecta lacrimile vărsate la înmormântare.
2. (var.) lacremator, lacrematoriu, lacrimator, (învechit) lacrimătoriu.