Dictionar

deshuma

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (des- + /în/huma)

1. a dezgropa, a scoate din pământ un cadavru; a exhuma.
2. (fig.) a scoate la iveală, a aduce în discuție fapte, lucruri uitate.
 

exhuma

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. exhumer, lat. exhumare)

1. a deshuma.
2. a dezveli, prin eroziune, forme de relief mai vechi, de sub o cuvertură de roci mai noi.
 

HUMANO-

Parte de vorbire:  prefix  
Etimologie: (lat. humanus „omenesc, de om”)

1. „uman, omenesc”.
 

humanoid

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (engl. humanoid, fr. humanoïde)

1. care este asemănător sau comparabil cu omul; cu formă umană; cu caractere umane; umanoid.
 

humanologie

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (lat. humanus „omenesc, de om” + gr. logia „teorie, discurs”)

1. știință interdisciplinară despre om, considerat ca sistem unitar biopsihosocial.
 

înhuma

Parte de vorbire:  vb. tr.  
Etimologie: (fr. inhumer, lat. inhumare)

1. a îngropa un corp uman; a înmormânta.
 

deshuma

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (des- + /în/huma)

1. a dezgropa, a scoate din pământ un cadavru; a exhuma.
2. (fig.) a scoate la iveală, a aduce în discuție fapte, lucruri uitate.
 

exhuma

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. exhumer, lat. exhumare)

1. a deshuma.
2. a dezveli, prin eroziune, forme de relief mai vechi, de sub o cuvertură de roci mai noi.
 

exhumație

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. exhumation)

1. acțiunea de a exhuma și rezultatul ei; actul de a dezgropa ceea ce a fost îngropat; exhumare.
2. acțiunea de a dezgropa un cadavru, de a-l scoate din locul său de înmormântare.
3. (geol.) dezvelire a unor forme de relief mai vechi de sub o cuvertură de roci mai noi, erodate.
4. (figurat) acțiunea de a găsi sau de a scoate la iveală lucruri vechi sau nefolosite; acțiunea de a scoate din uitare.
5. (var.) (înv.) exhumațiune.
 

inhumație

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. inhumation)

1. acțiunea de a înhuma și rezultatul ei; înhumare.
2. rit funerar practicat în majoritatea culturilor, constând în esență în îngroparea unui cadavru, sau a unui sicriu care îl conține.
3. (var.) (înv.) inhumațiune.
 

inuman, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. inhumain, lat. inhumanus)

1. căruia îi lipsește umanitatea.
2. care este excesiv de crud; neomenos, nemilos, feroce.
3. care nu e caracteristic omului; care nu are nimic uman; (prin ext.) de proporții neobișnuite; monstruos.
4. (var.) inhuman, (înv.) înhuman.
5. (antonime) uman, generos.
 

lacrimatoriu

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. lacrymatoire, lat. lacrimatorium)

1. (la romani) vas funerar din ceramică sau sticlă, alungit, conținând uleiuri parfumate, care se depunea în morminte o dată cu înhumarea celui decedat; s-a crezut multă vreme că aceste vase erau folosite pentru a colecta lacrimile vărsate la înmormântare.
2. (var.) lacremator, lacrematoriu, lacrimator, (învechit) lacrimătoriu.