Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. ignorer, lat. ignorare)
2. a neglija, a simula că nu observă (pe cineva sau ceva).
Parte de vorbire: vb.
Origine: (auto1- + ignora)
1. refl. a-şi neglija propria persoană.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. ignorant, lat. ignorans)
1. (om) lipsit de cunoştinţe, incult.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. ignorance, lat. ignorantia)
1. lipsă de cunoştinţe, de învăţătură; incultură.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. ignorantisme)
1. mod de a gândi al celor care consideră instruirea ca dăunătoare.
Parte de vorbire: I. adj., II. s.m.f.
Origine: (fr. ignorantiste)
1. I. referitor la ignorantism sau la susținătorii acestei doctrine, care consideră educația, cultura ca fiind dăunătoare.
2. II. adept al ignorantismului.
Parte de vorbire: loc. s.
Origine: (lat. ignoratio elenchi)
1. (log.) sofism constând în a demonstra o altă teză decât cea propusă iniţial.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (lat., gr. agrammatos)
1. adj., s. m. f. (cel) care face greşeli elementare de gramatică; ignorant, incult.
2. adj. care conţine greşeli de exprimare şi de ortografie.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. agrammatisme)
1. necunoaştere a vorbirii şi a scrierii corecte; incultură, ignoranţă.
2. pierdere a capacităţii de a exprima cuvintele.
Parte de vorbire: adj., s. m. f.
Origine: (fr. analphabète)
2. (fig.) ignorant, incult; incompetent.
Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr. angélisme)
1. atitudine spirituală sau intelectuală care constă în preocuparea excesivă de a se conforma unui tip ideal, ignorând sau refuzând realitățile umane sau lucrurile materiale, de dragul purității; puritate, frumusețe, grație.
Parte de vorbire: s.
Origine: (anti- + istorism)
1. concepţie şi metodă neştiinţifică care respinge sau ignoră principiul istoric în considerarea şi analiza proceselor şi fenomenelor.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (it. asinità)
1. acțiune, vorbire care demonstrează sau amintește de ignoranța măgarului; măgărie.