iluzie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. illusion, lat. illusio)

1. aparență înșelătoare datorită perceperii deformate a realității.
2. (fig.) speranță neîntemeiată; amăgire.
3. a(-și) face ~ii = a nădăjdui lucruri de nerealizat; a-și pierde ~ile = a rămâne decepționat din cauza nerealizării unor speranțe.

deziluzie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. dézillusion)

1. decepție, dezamăgire.

cinetist, -ă

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.m.f.  
Etimologie: (fr. cinétiste)

1. I. referitor la cinetism.
2. care se referă la arta cinetică (artă bazată pe mișcare, iluzie optică).
3. II. adept al cinetismului.

decepție

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. déception, lat. deceptio)

1. dezamăgire, deziluzie; amărăciune.

fata morgana

Parte de vorbire:  loc. s. f.  
Etimologie: (it. fata morgana)

1. formă de miraj din regiunile călduroase, în care imaginile obiectelor situate dincolo de orizont apar mai aproape și răsturnate, ca reflectate într-o apă.
2. (fig.) vis înșelător, iluzie; nălucire.

himeră

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. chimère, lat. chimaera, gr. khimaira)

1. (mit.) monstru cu corp jumătate de leu și jumătate de capră, cu aripi și cap de pasăre de pradă și cu coadă de balaur.
2. motiv decorativ reprezentând un asemenea monstru.
3. (biol.) organism rezultat prin amestecarea celulelor a doi sau mai mulți zigoți distincți.
4. ramură a unei plante care prezintă doi indivizi de constituții diferite.
5. închipuire, fantezie irealizabilă; iluzie.
6. pește holocefal cu corpul alungit și turtit lateral, lipsit de solzi, cu gura ventrală, cu dinți puțini, în formă de plăci, din afundul oceanelor.

iluziv, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (engl. illusive)

1. care se referă la o iluzie (adesea folosit în sensul unei așteptări nereale sau al unui scop sau rezultat de neatins); iluzoriu.

iluzoric, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (germ. illusorisch)

1. care nu există în realitate; bazat doar pe o iluzie; iluzoriu.
2. (antonime) real, posibil.