OK
X
imagina
Parte de vorbire:
vb.
Etimologie: (fr. imaginer, lat. imaginari)
1.
a-și
închipui
ceva.
2.
a
concepe,
a
inventa.
imaginabil, -ă
Parte de vorbire:
adj.
Etimologie: (fr. imaginable, lat. imaginabilis)
1.
care
se
poate
imagina.
imaginar, -ă
Parte de vorbire:
adj.
Etimologie: (fr. imaginaire)
1.
adj.
plăsmuit
de
imaginație;
închipuit,
nereal,
fictiv.
2.
(mat.;
despre
numere)
al
cărui
pătrat
este
un
număr
negativ.
3.
s.
n.
domeniu
al
imaginației;
ceea
ce
este
imaginat.
4.
(poet.)
imaginație;
ansamblul
manifestărilor
acesteia.
imaginare
Parte de vorbire:
s.f.
Etimologie: (imagina)
1.
acțiunea
de
a(-și)
imagina
și
rezultatul
ei.
2.
reprezentare
mentală
a
unor
lucruri
inexistente.
3.
(prin
ext.)
inventare,
născocire.
imaginație
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. imagination, lat. imaginatio)
1.
capacitatea
de
a
transforma
reprezentările
ce
reflectă
realitatea
existentă
și
de
a
crea
pe
această
bază
noi
reprezentări;
invenție.
2.
închipuire,
fantezie.
imaginativ, -ă
Parte de vorbire:
adj.
Etimologie: (fr. imaginatif)
1.
dotat
cu
imaginație
(vie).
aleatorism
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. aléatorisme)
1.
caracter
aleatoriu;
hazard.
2.
procedeu
de
creație
care
urmărește,
prin
caracterul
întâmplător,
stimularea
interesului
și
a
imaginației
spectatorului.
3.
(muz.)
curent
în
cadrul
căruia
aceeași
compoziție
se
poate
prezenta
sub
aspecte
variate,
datorate
libertății
improvizatorice
a
interpretului.
alegorie
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. allégorie, lat., gr. allegoria)
1.
procedeu
artistic,
bazat
pe
metaforă,
constând
în
exprimarea
unei
idei
abstracte
prin
mijloace
concrete.
2.
operă
plastică
sau
literară
care
folosește
acest
procedeu.
3.
(muz.)
compoziție
care
dă
impresia
că
urmărește
desfășurarea
unei
povestiri
imaginare.
almicantarat
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. almicantarat)
1.
cerc
imaginar
de
pe
sfera
cerească
paralel
cu
orizontul,
pe
care
toți
aștrii
au
aceeași
înălțime.
anecdotist, -ă
Parte de vorbire:
s.m.f.
Etimologie: (anecdotă + -ist, cf. fr. anecdotiste)
1.
autor,
povestitor
de
anecdote.
2.
cel
care
are
obiceiul
de
a
culege
și
de
a
spune
anecdote
(uneori
imaginare).
aparent, -ă
Parte de vorbire:
adj.
Etimologie: (fr. apparent, lat. apparens)
1.
adj.
nereal,
imaginar;
fals.
2.
evident,
vizibil.
3.
adv.
în
aparență.
autoacuzație
Parte de vorbire:
s.f.
Etimologie: (fr. auto-accusation)
1.
faptul
de
a
se
autoacuza;
acuzare
de
către
sine
însuși;
autoacuzare.
2.
formă
de
delir
în
care
bolnavul
se
învinuiește
de
fapte
imaginare
sau
reale,
a
căror
importanță
o
amplifică.