Dictionar

imaginație

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. imagination, lat. imaginatio)

1. capacitatea de a transforma reprezentările ce reflectă realitatea existentă și de a crea pe această bază noi reprezentări; invenție.
2. închipuire, fantezie.
 

aleatorism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. aléatorisme)

1. caracter aleatoriu; hazard.
2. procedeu de creație care urmărește, prin caracterul întâmplător, stimularea interesului și a imaginației spectatorului.
3. (muz.) curent în cadrul căruia aceeași compoziție se poate prezenta sub aspecte variate, datorate libertății improvizatorice a interpretului.
 

eidetic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. eidétique)

1. referitor la eidetism; care provine din imaginație.
2. referitor la esența, la semnificația lucrurilor.
 

fantasmă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. fantasme, gr. phantasma)

1. fantomă (1).
2. (fig.) imagine, priveliște neclară, ireală.
3. produs al imaginației, himeră.
 

fantastic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. fantastique, lat. phantasticus)

1. adj. plăsmuit, creat de imaginație, ireal.
2. care pare o plăsmuire a imaginației; de necrezut, minunat.
3. (despre oameni) cu idei și purtări originale, fantezist.
4. (și adv.) extraordinar.
5. s. n. categorie a esteticii, dezvăluirea frumosului prin crearea unui univers diferit de cel real.
 

fantezie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. fantaisie, lat. fantasia, gr. phantasia)

1. imaginație.
2. imaginație creatoare.
3. produs al imaginației; închipuire, plăsmuire, născocire.
4. înclinare personală, gust, ciudățenie, capriciu.
5. (muz.) lucrare instrumentală sau orchestrală liberă.
6. piesă instrumentală, în stil contrapunctic, cu caracter fantastic.
7. țesătură al cărei colorit și textură sunt făcute să permită maxima imaginație a autorului.
 

fantezist, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. fantaisiste)

1. (scriitor, artist) care se conduce mai mult după imaginație.
2. bazat pe fantezie; născocit.