Dictionar

imobil

Parte de vorbire:  Traducere  
Etimologie:

1. LAT immobilis
2. FR immobile; privé de mouvement
3. EN aplanetic; non-motile
4. DE unbeweglich
5. RU пеподвижный
6. HU rögzített, befagyasztott
 

imobil 1

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (lat. immobilis, fr. immeuble)

1. casă, clădire.
 

imobil 2, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. immobile, lat. immobilis)

1. nemişcat, neclintit, fix.
 

imobiliar, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. immobilier)

1. (despre bunuri materiale) care nu poate fi transportat.
2. referitor la bunuri fixe, imobile.
 

imobilism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. immobilisme)

1. atitudine de imobilitate; opoziţie sistematică faţă de orice inovaţie, progres etc.
 

imobilist, -ă

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.m.f.  
Etimologie: (fr. immobiliste)

1. I. referitor la imobilism (atitudine care constă în refuzul schimbării, transformării).
2. care provine din imobilism.
3. care nu progresează, care nu se schimbă.
4. II. adept al imobilismului.
5. (antonim) progresist.
 

imobilitate

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. immobilité, lat. immobilitas)

1. stare de nemişcare, de fixitate, de neclintire.
 

achinetospor

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. akinétospore)

1. celulă asexuată imobilă şi de rezistenţă, formată prin fragmentare, la cloroficee şi cianoficee.
 

ambroşaj

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. embrochage)

1. procedeu de imobilizare în caz de fracturi prin introducerea unei tije metalice în cavitatea medulară a fragmentelor fracturate.
 

anchiloză

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. ankylose, gr. ankylosis)

1. imobilizare a unei articulaţii.
 

ancora

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (it. ancorare)

1. intr. a imobiliza o navă, o mină cu ajutorul ancorei (1).
2. tr. a lega un sistem tehnic de un altul sau de pământ pentru mai multă stabilitate.
3. tr., refl. (fig.) a (se) fixa pe o bază solidă.
 

antihreză

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. antichrèse)

1. (jur.) cedarea de către creditor a venitului unui bun imobil aparţinând debitorului.
 

apartament

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. appartement, it. appartamento)

1. ansamblu de camere şi dependinţe care formează o locuință independentă într-un bloc sau imobil colectiv.