Dictionar

imobilitate

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. immobilité, lat. immobilitas)

1. stare de nemișcare, de fixitate, de neclintire.
 

fixitate

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. fixité)

1. stare, caracter a ceea ce este fix; imobilitate, nemișcare.
 

imobilism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. immobilisme)

1. atitudine de imobilitate; opoziție sistematică față de orice inovație, progres etc.
 

isihast, -ă

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.m.f.  
Etimologie: (fr. hésychaste)

1. I. (religie) referitor la isihasm sau la practica acestuia.
2. II. adept al isihasmului.
3. religios care practică isihasmul.
4. ascet grec din secolul al XI-lea care căuta contemplarea divină prin singurătate, imobilitate și exerciții de respirație.
 

marmoreu, -ee

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (lat. marmoreus, it. marmoreo)

1. care are natura sau aspectul marmurei; marmorean.
2. care evocă marmura, caracteristicile marmurei (culoare, imobilitate, răceală).
 

stupoare

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. stupeur, lat. stupor)

1. stupefacție.
2. stare deprimantă care apare în unele psihoze, ducând la amuțire și la imobilitate completă; stupor.