Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. imperfection, lat. imperfectio)
1. starea a ceea ce este imperfect.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (lat. defectus, germ. Defekt)
1. adj. care s-a defectat, s-a stricat.
2. s. n. imperfecţiune, lipsă, cusur.
3. deranjament, dereglare care împiedică funcţionarea unei maşini, a unui aparat, mecanism etc.
5. (fiz.) ~ de masă = diferenţa dintre suma particulelor constitutive ale unui atom şi masa reală a acestuia.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. défectuosité)
1. defect, imperfecţiune; stare de defecţiune (2).
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. infirmité, lat. infirmitas)
1. stare a celui infirm; lipsă parţială sau totală a unui organ sau a unei funcţii.
2. (fig.) slăbiciune, imperfecţiune.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (lat. perfectio, -onis, fr. perfection)
1. starea a ceea ce este perfect în felul său; perfecţiune.
2. la ~ = în mod desăvârşit; fără cusur.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (lat. perfectio, fr. perfection)
1. însuşirea, caracterul a ceea ce este perfect, fără defect; calitatea, starea a ceea ce a atins plenitudinea; desăvârşire.
2. (prin metonimie) lucru perfect realizat; (concret.) lucru sau ființă perfectă, desăvârșită.
3. (religie) starea cea mai înaltă a vieții religioase.
4. (în forma perfecţie) la ~ = în mod desăvârşit; fără cusur.
5. (var.) perfecție.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. scorie, lat. scoria)
1. reziduu la extragerea metalelor din minereuri şi la topirea metalelor; zgură.
2. produs vulcanic spongios cu aspect de zgură.
3. strat de oxid pe suprafaţa unei piese de oţel încălzite la temperaturi înalte.
4. (fig.) imperfecţiune, defect.