Dictionar

Rezultate principale (Impuls,):

Impuls

Parte de vorbire: s.
Origine: (engl. impulse, lat. impulsus)

1. forţă, imbold, stimul capabil determine o acţiune, o mişcare.

2. (fil.) ~ primar = impuls iniţial imprimat de divinitate, căruia i s-ar datora mişcarea materiei.

3. (electron.) grup de oscilaţii de foarte înaltă frecvenţă care se succed periodic într-


Rezultate secundare (Impuls,):

Cvasiimpuls

Parte de vorbire: s.n.
Origine: (cvasi- + impuls)

1. (fizică) mărime vectorială analoagă impulsului ce caracterizează starea unei particule sau cvasiparticule în câmpul periodic al unei rețele cristaline.


Impulsie

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. impulsion, lat. impulsio)

1. tendinţă cauzată de un factor psihologic, emoţional; excitaţie.

2. mişcare pe care o imprimă unui corp o forţă din afară.

3. (var.) impulsiune.


Impulsiona

Parte de vorbire: vb.
Origine: (impuls + -iona)

1. a da impuls.

2. a imprima o mişcare; a stimula, a îndemna, a îmboldi.


Impulsionare

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (impulsiona)

1. faptul de a impulsiona.

2. imprimare a unei mișcări; producere a unui impuls; impulsionat.

3. convingere a unei persoane de a face un lucru; îndemn, îndemnare.


Impulsiune

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. impulsion, lat. impulsio)

1. acțiune de a împinge, de a da o mișcare unui corp; împingere exercitată pe o perioadă de timp, în general foarte scurtă, asupra unui corp staționar și care determină mișcarea acestuia.

2. principiu care determină dezvoltarea, dinamismul unei activități sociale, economice, intelectuale; principiul care determină acțiunea unei persoane.

3. dorință bruscă și imperioasă de a realiza un act.

4. (psihologie) tulburare psihică caracterizată printr-o tendință necontrolabilă de a îndeplini acte care satisfac o nevoie presantă.

5. (var.) impulsie.


Impulsiv, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. impulsif)

1. (om) care acţionează sub influenţa primului impuls; violent, nestăpânit, brutal.


Activiza

Parte de vorbire: vb.
Origine: (după rus. aktivizirovati)

1. a îndemna fie mai activ; a impulsiona, a dinamiza.


Aferenţă

Parte de vorbire: s.
Origine: (germ. Afferenz)

1. (med.) transmitere a impulsurilor senzitivo-senzoriale la diverse niveluri ale sistemului nervos central.


Agromanie

Parte de vorbire: s.
Origine: (engl. agromania)

1. impuls morbid de a trăi în solitudine, de a se retrage la ţară.


Alerta

Parte de vorbire: I. vb. tr, II. vb. intr.
Origine: (fr. alerter)

1. I. a avertiza despre un pericol (lansând semnalul de alertă); a alarma.

2. (mil.) a ordona unei formații militare fie pregătită de intervenție.

3. (prin ext.) a da un impuls, a mobiliza la acțiune.

4. a atrage atenția, a preveni.

5. II. a fi cuprins de alertă; a se alarma; a se neliniști.


Amoc

Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr., engl. amok)

1. boală mintală tropicală, provocată de abuzul de stupefiante, excitante etc., manifestată prin tendinţă la fugă şi impulsuri criminale.

2. (fig.) izbucnire violentă, furie inexplicabilă.

3. (var.) amok.


Autoflagela

Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. autoflageller)

1. refl. a se supune singur unor chinuri fizice sub impulsul unor credinţe mistice.