Rezultate principale (Imputa,):
Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. imputer, lat. imputare)
1. tr., refl. a(-şi) reproşa purtări, fapte reprobabile.
2. tr. a obliga pe cineva să plătească o sumă de bani pentru compensarea unui prejudiciu, a unei lipse în gestiune etc.
Rezultate secundare (Imputa,):
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. impu-table)
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. imputabilité)
1. situaţie juridică a unei persoane căreia i se atribuie săvârşirea cu premeditare a unei fapte prevăzute de lege.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. imputation, lat. imputatio)
1. faptul de a imputa cuiva o vină; învinovăţire; reproş.
2. imputare (II); sumă plătită.
Parte de vorbire: vb. tr.
Origine: (germ. absolvieren, lat. absolvere)
1. a termina un ciclu, o formă de învăţământ.
2. (jur.) a elibera nepedepsit un acuzat când faptul imputabil nu este prevăzut de lege; a scuti de pedeapsă.
Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. accusare)
1. a învinui, a învinovăţi; a incrimina.
2. (jur.) a imputa cuiva un delict, o crimă.
3. a arăta, a vădi, a dovedi; a manifesta.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. accusation, lat. accusatio)
1. acțiune în justiție prin care cineva este acuzat; acuzare.
2. orice reproș, orice imputare făcută unei persoane pentru o culpă, un defect.
4. (antonime) disculpare, dezvinovățire.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. impu-table)
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. imputation, lat. imputatio)
1. faptul de a imputa cuiva o vină; învinovăţire; reproş.
2. imputare (II); sumă plătită.
Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. incriminer, lat. incriminare)
1. a imputa cuiva acte criminale, abuzuri etc.; a învinui.