incapabil, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. incapable)

1. care nu este în stare de a face ceva; care nu este capabil; necapabil.
2. care nu este apt, care nu este în stare sau care nu are posibilitatea de a face ceva; inapt, neapt.
3. (prin ext.) care nu are calitățile, aptitudinile necesare pentru o activitate, o stare, o funcție; nepregătit, nepriceput.
4. (jur.) lipsit de capacitatea legală pentru exercitarea anumitor drepturi.
5. (antonime) apt, capabil, competent.

acataleptic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. acataleptique)

1. referitor la acatalepsie.
2. incapabil de a fi înțeles; de neînțeles.
3. (med.) care este atins de catalepsie.

acatectic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. acathectique)

1. (despre celula hepatică) care devine incapabilă de a reține pigmenții biliari.

bavard, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. bavard)

1. vorbăreț, guraliv, limbut.
2. incapabil de a păstra un secret; indiscret.

blaza

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. blaser)

1. refl., tr. a (se) plictisi, a (se) dezgusta de toate, incapabil de emoții, indiferent.

confiență

Parte de vorbire:  s.f. (franțuzism învechit)  
Etimologie: (fr. confiance)

1. credință spontană sau dobândită în valoarea morală, emoțională, profesională a altei persoane, pe care o credem incapabilă de înșelăciune, trădare sau incompetență; sentiment de siguranță vizavi de cineva sau de ceva; încredere în cineva.
2. (var.) confianță, conființă.
3. (antonim) mefiență.

debonar, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. débonnaire)

1. blajin, indulgent, foarte slab; incapabil de fapte rele.