inconștiență

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. inconscience)

1. lipsă sau pierdere a cunoștinței.
2. lipsa unei atitudini conștiente față de realitatea înconjurătoare.

semiinconștiență

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (semi- + inconştienţă)

1. stare de relativă inconștiență.

acomodație

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. accommodation)

1. acțiunea sau rezultatul acțiunii de a (se) acomoda; acomodare.
2. schimbarea prezentată de o ființă vie pentru a se adapta în afara mediului său natural.
3. (biologie) adaptarea unui organism la schimbările din mediul său de viață.
4. (psihologie) modelarea psihică inconștientă care permite unui individ adaptarea la mediul său.
5. (oftalmologie) modificarea curburii cristalinului, care permite ochiului să vadă clar obiectele aflate la diferite distanțe de el; modificări oculare adaptative care asigură claritatea imaginilor pentru diferite distanțe de vizualizare.
6. (învechit) acțiunea de instalare convenabilă a unei persoane.
7. (var.) acomodațiune.
8. (antonime) inadaptare, neadaptare.

aerofagie

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. aérophagie)

1. înghițire inconștientă de aer, deglutiție exagerată a aerului care pătrunde odată cu alimentul în esofag și stomac.
2. (med.) tulburare caracterizată prin intrarea aerului în esofag și stomac; aerogastrie.

enurezis

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. énurésis)

1. eliminare spontană și inconștientă a urinei.

epistemă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (gr. episteme)

1. (fil.) schemă, configurație inconștientă care ar sta la baza cunoașterii.

fetișism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. fétichisme)

1. formă timpurie a religiei în comuna primitivă, adorarea fetișurilor.
2. reprezentare denaturată a unor raporturi sociale, transformarea inconștientă a acestora în raporturi între lucruri, cărora li se atribuie însușiri (supra)naturale inerente.
3. (fig.) adorație oarbă, nemotivată.
4. perversiune sexuală (la bărbați), constând în a privi și colecționa obiecte ale persoanei iubite.

imago

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. imago)

1. ultimul stadiu, adult, în metamorfoza insectelor.
2. (psihan.) reprezentare inconștientă, încărcată de valori afective, ce se referă la un personaj cu care subiectul a întreținut relații.