OK
X
infam, -ă
Parte de vorbire:
adj.
Etimologie: (fr. infâme, lat. infamis)
1.
demn
de
dispreț,
josnic,
nemernic,
nedemn.
2.
(fig.)
oribil,
groaznic.
infama
Parte de vorbire:
vb.
Etimologie: (lat., it. infamare)
1.
a
acuza
pe
nedrept;
a
defăima.
infamant, -ă
Parte de vorbire:
adj.
Etimologie: (fr. infamant, it. infamante)
1.
care
atrage
oprobriul,
dezaprobarea,
dezonoarea;
degradant,
dezonorant.
infamator, -oare
Parte de vorbire:
adj.
Etimologie: (it. infamatore)
1.
defăimător,
calomniator.
infamie
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. infamie, lat. infamia)
1.
caracterul
a
ceea
ce
este
infam;
ticăloșie,
josnicie,
nemernicie.
2.
stâlpul
~ei
=
loc
unde
erau
ținuți
infractorii
și
criminalii
legați
pentru
a
putea
fi
loviți
de
mulțime;
a.
țintui
(sau
a
pune)
la
stâlpul
~ei
=
a
supune
oprobriului
public,
a
infiera.
carcan
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. carcan)
1.
guler
de
fier
cu
care
erau
legați
în
Franța
răufăcătorii
la
stâlpul
infamiei.
ignobil, -ă
Parte de vorbire:
adj.
Etimologie: (fr. ignoble, lat. ignobilis)
1.
josnic,
infam,
mârșav.
infamie
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. infamie, lat. infamia)
1.
caracterul
a
ceea
ce
este
infam;
ticăloșie,
josnicie,
nemernicie.
2.
stâlpul
~ei
=
loc
unde
erau
ținuți
infractorii
și
criminalii
legați
pentru
a
putea
fi
loviți
de
mulțime;
a.
țintui
(sau
a
pune)
la
stâlpul
~ei
=
a
supune
oprobriului
public,
a
infiera.
păgânăție
Parte de vorbire:
s.f. (învechit)
Etimologie: (păgân + -ăție)
1.
credință
religioasă
a
păgânilor;
păgânism.
2.
însușire
de
a
fi
păgân;
păgânătate.
3.
stare
de
păgân;
păgânătate.
4.
păcat,
greșeală
gravă,
infamie,
ticăloșie,
mișelie,
mârșăvie.