Dictionar

Rezultate secundare (Infinit,):

Infinit, -ă

Parte de vorbire: I. adj., II. s.n., III. s.m.
Origine: (lat. infinitus, fr. infini)

1. I. care nu are nici început și nici sfârșit.

2. care este nemărginit și nelimitat (în spațiu și timp); (prin ext.) foarte mare, considerabil.

3. care există în număr nelimitat.

4. care nu poate fi evaluat, care este incalculabil.

5. II. (fil.) însuşirea materiei de a fi nelimitată şi inepuizabilă în spaţiu şi timp.

6. III. (mate.) mărime care nu este finită.

7. (mate.) mărime care poate lua valori mai mari decât orice mărime dată, reprezentată prin semnul .


Infinitamente

Parte de vorbire: adv. (înv.)
Origine: (it. infinitamente)

1. în mod infinit, fără limite.


Infinitate

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. infinité)

1. caracter a ceea ce este infinit în timp, spațiu sau număr.

2. cantitate, număr nelimitat, foarte mare.

3. (antonim) finitate.


Infinitezimal, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. infinitésimal)

1. foarte mic; infim.

2. (mat.) relativ la mărimi extrem de mici.

3. calcul ~ = calcul care cuprinde calculul diferenţial şi integral.


Infinitism

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. infinitisme)

1. concepţie metafizică care admite universul este infinit.


Infinitiv

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. infinitif, lat. infinitivus)

1. mod nepersonal al verbului, care exprimă acţiunea în chip general.


Absolut, -ă

Parte de vorbire: adj., adv., s.
Origine: (lat. absolutus, fr. absolu)

1. adj. care nu comportă nici o restricţie, necondiţionat.

2. total, complet, desăvârşit.

3. adevăr ~ = adevăr care reprezintă cunoaşterea completă a realităţii; (fiz.) mişcare = deplasarea unui corp faţă de un sistem de referinţă fix; zero ~ = temperatura cea mai joasă posibilă (-273ºC).

4. (mat.; despre mărimi) care nu depinde de sistemul la care este raportat.

5. valoare = valoare aritmetică a unui număr algebric, făcând abstracţie de semnul său; verb ~ = verb tranzitiv cu complementul direct neexprimat.

6. s. n. principiu veşnic, imuabil, infinit, la baza universului.

7. ceea ce există în sine şi prin sine.

8. adv. cu desăvârşire, exact.


Analitic, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. analytique, lat. analythicus)

1. bazat pe analiză.

2. chimie = ramură a chimiei care studiază elementele componente ale substanţelor; limbă = limbă flexionară în care raporturile gramaticale se exprimă prin cuvinte izolate; filozofie = orientare care reduce filozofia la analiza mijloacelor lingvistice şi conceptuale ale cunoaşterii.

3. care utilizează calculul algebric şi infinitezimal.

4. geometrie = ramură a geometriei care studiază proprietăţile figurilor geometrice cu ajutorul calculului algebric.


Apeirofobie

Parte de vorbire: s.
Origine: (engl., gr. apeirophobia)

1. teamă excesivă, nejustificată, de infinit.


Apeiron

Parte de vorbire: s.
Origine: (gr. apeiron)

1. (fil.; la Anaximandru) element primar şi cauză materială a lucrurilor, materie indeterminată şi infinită (aerul, apa, focul şi pământul).


Caleidoscop

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. kaléidoscope)

1. cilindru opac în care sunt dispuse mai multe oglinzi, astfel încât mici obiecte colorate, în interior, formează o infinitate de desene simetrice.

2. (fig.) operă, rubrică care cuprinde cele mai variate aspecte, teme, subiecte.


Cavalier, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. cavalier)

1. adj. perspectivă = proiecţie oblică a obiectelor pe un plan, ca şi cum ar fi văzute dintr-un punct situat la infinit; plan ~ = plan stabilit după această perspectivă.

2. s. n. terasă înaltă, într-o fortificaţie, pentru amplasarea tunurilor.

3. cordon continuu de pământ sau alte materiale de-a lungul unui drum, rezultat din curăţirea şanţurilor.