OK
X
ingeniozitate
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. ingéniosité)
1.
calitatea
de
a
fi
ingenios;
inventivitate;
iscusinţă.
abil, -ă
Parte de vorbire:
adj.
Etimologie: (fr. habile, lat. habilis)
1.
care
are
multă
pricepere
manuală;
îndemânatic.
2.
care
execută
(ceva)
cu
pricepere
și
competență;
dibaci,
priceput.
3.
(fig.)
care
dă
dovadă
de
viclenie
și
ingeniozitate;
care
este
descurcăreț,
șmecher.
4.
(jur.)
care
îndeplinește
condițiile
cerute
de
lege
pentru
a
exercita
un
anumit
drept.
5.
(antonime)
inabil,
neîndemânatic,
nepriceput,
stângaci.
cazuistică
Parte de vorbire:
s.f.
Etimologie: (fr. casuistique)
1.
parte
a
moralei
stoice,
talmudice,
scolastice
şi
iezuite
care
încerca
să
rezolve
cazurile
de
conştiinţă,
dându-le
interpretări
meşteşugite.
2.
(peior.)
justificare
a
unor
practici
imorale
prin
subtilităţi
logice;
(prin
ext.)
ingeniozitate,
abilitate
(în
argumentarea
unor
teze
îndoielnice).
3.
sistem
de
investigaţii,
analize
şi
practici
având
la
bază
cazuri
particulare,
individuale.
4.
(med.)
ansamblu
de
cazuri
de
boală
de
un
anumit
profil,
studiate
şi
tratate.
fineţe
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. finesse, it. finezza)
1.
calitatea
a
ceea
ce
este
fin;
delicatețe.
2.
(text.)
raport
care
se
stabilește
între
lungimea
unui
fir
și
greutatea
lui;
calitate
superioară
a
unui
fir,
a
unei
țesături.
3.
raportul
dintre
portanța
și
rezistența
la
înaintare
a
unei
aripi
sau
a
unui
avion,
a
unui
corp
cu
forme
aerodinamice.
4.
cantitatea
de
metal
prețios
dintr-un
aliaj,
exprimată
sub
formă
de
părți
la
mie.
5.
(fig.)
subtilitate,
putere
de
pătrundere;
ingeniozitate.
inventivitate
Parte de vorbire:
s.f.
Etimologie: (fr. inventivité)
1.
capacitatea
de
a
inventa,
de
a
concepe
ceva
nou;
însuşirea
de
a
fi
inventiv;
ingeniozitate.
largamente
Parte de vorbire:
adv.
Etimologie: (it. largamente, fr. largement)
1.
(muzică;
ca
indicație
de
execuție)
cu
încetineală
și
lărgime
(întindere).
2.
pe
un
spațiu
larg;
pe
o
suprafață
mare;
într-o
manieră
desfășurată.
3.
în
mod
larg,
generos;
pe
larg,
în
detaliu;
cu
ingeniozitate.
rotagramă
Parte de vorbire:
s.f.
Etimologie: (rota- + -gramă)
1.
instrument
de
mare
ingeniozitate,
construit
din
pătrate
translucide
de
plastic,
pe
fețele
cărora
sunt
desenate
în
culori
diferite
(tri)unghiuri
și
care,
prin
rotire,
pot
fi
puse
în
diferite
poziții,
subliniindu-se
congruențele,
paralelismul
și
proprietățile
figurilor
rezultate.