Dictionar

injust, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. injuste, lat. iniustus)

1. care nu este corect, just.
2. care judecă, care acționează într-un mod care nu este în conformitate cu justiția; inechitabil.
3. (antonime) drept, echitabil, just.
 

injustețe

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (injust + -eţe)

1. lipsă de justețe; inexactitate, neadevăr.
 

injustiție

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. injustice, lat. iniustitia)

1. lipsă de justiție sau de echitate; act sau situație contrară justiției, echității; nedreptate.
2. (antonime) justiție, inechitate.
 

inechitabil, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. inéquitable)

1. (și adv.) întemeiat pe o nedreptate; injust.
 

inechitate

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (după fr. iniquité)

1. caracterul a ceea ce este nedrept, a ceea ce dăunează echității; act inic, nedreptate, injustețe.
2. (var.) inichitate.
3. (antonim) echitate.
 

inic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. inique)

1. nedrept, injust, neechitabil; arbitrar, abuziv.
 

legitim, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. légitime, lat. legitimus)

1. întemeiat pe lege, care se justifică prin lege; legal.
2. ~ă apărare = situație în care se comite un act de violență justificat legal, ca un act de apărare împotriva unei agresiuni imediate și injuste.
3. just, drept; justificat, îndreptățit.
 

neechitate

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (ne- + echitate)

1. caracterul a ceea ce este injust, nedrept; nedreptate gravă, inechitate.
2. (anton.) dreptate.
 

protestăciune

Parte de vorbire:  s.f. (învechit)  
Etimologie: (protest + -ăciune)

1. manifestare energică împotriva unei stări de fapt, a unei măsuri etc. considerată drept abuzivă, injustă; protest.