Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. instinctif)
1. instinctual.
2. (şi adv.) făcut din instinct.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. instinctivité)
1. caracter instinctiv; conducere de către instincte; instinctualitate.
Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr. déclencheur)
1. dispozitiv folosit pentru a iniția o acțiune; piesă care declanșează funcționarea unui mecanism; declanşator.
2. (biol.) situație sau stimul care declanșează, într-un mod specific, derularea unui act instinctiv.
Parte de vorbire: s.
Origine: (engl. drive)
1. lovitură puternică la tenis, golf şi base-ball care imprimă mingii o viteză mare şi o traiectorie razantă.
2. (jaz) manieră de execuţie prin elan, stimulator, vigoare, forţă impulsivă.
3. (psih.) tendinţă impulsivă, de natură instinctivă.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. instinctivité)
1. caracter instinctiv; conducere de către instincte; instinctualitate.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. instinctuel)
1. care ţine de instinct; instinctiv.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. intuition, lat. intuitio, it. intuizione)
1. capacitate a gândirii de a descoperi nemijlocit și imediat adevărul pe baza experienței și a cunoștințelor dobândite anterior, fără raționamente logice preliminare.
2. metodă didactică de predare și însușire a cunoștințelor pornind de la reflectarea senzorială nemijlocită a obiectelor și fenomenelor studiate.
3. pătrunderea instinctivă în esența unui lucru; descoperire bruscă, revelatorie a unui adevăr, a soluției unei probleme.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. involontaire, lat. involuntarius)
1. care nu este rezultatul unui act voluntar; care se realizează fără participarea conștiinței sau a voinței; instinctiv, mașinal, mecanic.
2. (despre persoane) care, fără să vrea și împotriva voinței sale, acționează sau se află într-o anumită situație; forțat (ex. martor ~).