Rezultate principale (Insultă,):
Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. insulter)
1. a aduce (cuiva) o insultă; (fig.) a brava cu insolenţă.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. insulte)
Rezultate secundare (Insultă,):
Parte de vorbire: adj.
Origine: (insulta + -tor)
1. care insultă; jignitor, ofensator.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. affront, it. affronto)
1. insultă, jignire adusă cuiva în public.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. avanie)
1. (istorie) vexare, insultă la demnitatea pelerinilor și a străinilor în general, pe care turcii o practicau în Levant cerând bani.
2. afront public umilitor; tratament umilitor pe care o persoană îl primește în mod public.
Parte de vorbire: s.
Origine: (indigna)
1. faptul de a (se) indigna; revoltă sufletească amestecată cu amărăciune, mânie şi dispreţ, provocată de o insultă, de o nedreptate sau o acţiune nedemnă.
Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. injurier)
1. a aduce cuiva injurii; a insulta; a ofensa, a jigni.
Parte de vorbire: s.
Origine: (după lat. iniuria, fr. injure)
1. jignire gravă, insultă, invectivă.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. injurieux, lat. iniuriosus)
1. care conţine o injurie; insultător, jignitor.