Dictionar

insulta

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. insulter)

1. a aduce (cuiva) o insultă; (fig.) a brava cu insolență.
 

insultă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. insulte)

1. jignire, ofensă, injurie.
 

insultător, -oare

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (insulta + -tor)

1. care insultă; jignitor, ofensator.
 

afront

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. affront, it. affronto)

1. insultă, jignire adusă cuiva în public.
 

avanie

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. avanie)

1. (istorie) vexare, insultă la demnitatea pelerinilor și a străinilor în general, pe care turcii o practicau în Levant cerând bani.
2. afront public umilitor; tratament umilitor pe care o persoană îl primește în mod public.
 

indignare

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (indigna)

1. faptul de a (se) indigna; revoltă sufletească amestecată cu amărăciune, mânie și dispreț, provocată de o insultă, de o nedreptate sau o acțiune nedemnă.
 

injuria

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. injurier)

1. a aduce cuiva injurii; a insulta; a ofensa, a jigni.
 

injurie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (după lat. iniuria, fr. injure)

1. jignire gravă, insultă, invectivă.
 

injurios, -oasă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. injurieux, lat. iniuriosus)

1. care conține o injurie; insultător, jignitor.