Dictionar

Rezultate principale (Intelectualism,):

Intelectualism

Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr. intellectualisme)

1. concepție care afirmă capacitatea intelectului, a rațiunii de a cunoaște lumea.

2. concepție care reduce procesele afective și voliționale la cele intelectuale.

3. doctrină care reduce actul moral la înțelegerea, la cunoașterea binelui, care susține preeminența elementului intelectual în cadrul actului moral.

4. (filozofie) doctrină metafizică conform căreia totul în univers este subordonat inteligenței.

5. tendința unei persoane de a-și privilegia abilitățile intelectuale.

6. caracter al unei opere de artă în care predomină aspectul intelectual.


Rezultate secundare (Intelectualism,):

Antiintelectualism

Parte de vorbire: s.
Origine: (rus. antiintellektualizm)

1. atitudine critică faţă de tendinţa de folosire excesivă a abstracţiilor, a operaţiilor logico-intelectuale în interpretarea fenomenelor.

2. concepţie care neagă posibilitatea cunoaşterii ştiinţifice a adevărului cu ajutorul raţiunii; iraţionalism.


Antiintelectualist, -ă

Parte de vorbire: I. adj., II. s.m.f.
Origine: (rus. antiintellektualist)

1. I. referitor la antiintelectualism; care este împotriva aspirațiilor sau influenței intelectualilor în societate și politică.

2. II. adept al antiintelectualismului.

3. persoană care este împotriva aspirațiilor sau influenței intelectualilor în societate și politică.


Cerebralism

Parte de vorbire: s.n.
Origine: (engl. cerebralism)

1. atitudine care privilegiază soluțiile intelectuale în detrimentul afectivității sau care, într-o operă de artă, preponderează modul de gândire al artistului față de sentimentele sale; raţionalism exagerat; intelectualism.


Intelectualist, -ă

Parte de vorbire: I. adj., II. s.m.f.
Origine: (fr. intellectualiste)

1. I. referitor la intelectualism și adepții săi.

2. (vorbind de cineva) marcat de intelectualism.

3. care privilegiază soluţiile pur intelectuale, de multe ori prin ignorarea realităţilor.

4. II. adept al intelectualismului.

5. persoană care aparține intelectualismului, doctrină metafizică conform căreia totul în univers este subordonat inteligenței.

6. (antonim) antiintelectualist.


Scotism

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. scotisme)

1. doctrină a gânditorului medieval Duns Scot, sinteză a platonismului augustinian cu aristotelismul, reprezentat de Toma d’Aquino, atribuind voinţei preeminenţă asupra intelectualismului aristotelic.


Antiintelectual, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. antiintellectuel)

1. care este împotriva intelectului, împotriva intelectualilor, împotriva intelectualismului.

2. care nu recunoaște inteligența ca vehicul al cunoașterii.