Dictionar

inteligență

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. intelligence, lat. intelligentia, germ. Intelligenz)

1. capacitate a individului de a se adapta la împrejurări noi, de a sesiza relațiile esențiale și de a găsi o ieșire dintr-o anumită situație, de a rezolva probleme noi; deșteptăciune.
2. om inteligent.
3. ~ artificială = capacitate a sistemelor tehnice evoluate de a obține performanțe cvasiumane.
 

ininteligență

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. inintelligence)

1. lipsă de inteligență; stupiditate.
 

brută

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. brute)

1. animal lipsit de rațiune.
2. (prin analogie) om cu manifestări de animal; persoană care vădește violență în comportare și lipsă de inteligență, sensibilitate și morală; bestie.
3. (prin metaf.) partea animală care subzistă în om.
4. (neologism) (fig.) persoană care stăpânește incontestabil un domeniu.
 

caracterial, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. caractériel)

1. referitor la caracter, de caracter.
2. (psihopatologie) se spune despre o persoană care suferă de tulburări de caracter.
3. copil ~ = copil care are o inteligență normală, dar care prezintă tulburări de comportament caracterizate cel mai adesea prin agresivitate, instabilitate excesivă și blocaj în comunicarea cu ceilalți.
 

discalculie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. discalculie)

1. perturbare în învățarea calculului la copiii care posedă o inteligență normală.
 

eon

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. éon, gr. aion, eternitate).

1. (la neoplatonicieni și la gnostici) inteligență divină, putere eternă care face posibilă acțiunea acesteia asupra lucrurilor.
 

expert, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. expert, lat. expertus)

1. adj. cu experiență, care are cunoștințe temeinice într-un anumit domeniu.
2. (inform.) sistem ~ = program de exploatare inteligentă a unei baze de date caracteristice unui domeniu de aplicație.
3. s. m. f. specialist într-un anumit domeniu.
4. persoană însărcinată să facă o expertiză.
 

FREN(O)-, -frenie

Parte de vorbire:  afix  
Etimologie: (fr. phrén/o/-, -phrénie, cf. gr. phren)

1. „membrană, diafragmă”.
2. „minte, inteligență, spirit”.